”Vrăjită de Musica Viva” - cronică de concert (de Doina Moga)


În vremurile aprige pe care le trăim, unde toţi sunt tulburaţi, vehemenţi, inconsecvenţi, debusolaţi, şi unde măsurile se strâng, când cu mână de fier, când cu ineficienţă, numai MUZICA, această monumentală sculptură intangibilă, cu puterea, misterul şi uriaşa forţă prin preaplinul ei de bine şi frumos, rămâne stăpână pe ea. De aceea, parcă mai greu ca orice – cel puţin pentru o parte dintre noi­ – a fost şi rămâne imposibilitatea de a o întâlni în condiţiile consacrate de veacuri şi implicit de a ne bucura în egală măsură de binefacerile ca şi de binecuvântarea ei. În acest context unic, mi se pare aproape o indecenţă, în special fată de bucureşteni, să mărturisesc bucuriile pe care le-am trăit cu maximă intensitate în luna octombrie (clasica deschizătoate de stagiuni simfonice şi camerale) prin participarea la cinci concerte – trei în sală alături de public, unul online şi altul în transmisiune directă radio/înregistrare – cinci concerte desfăşurate, ce-I drept, în două oraşe diferite, două puncte, Bucureşti şi Sibiu, păstrând astfel o distanţare de peste trei sute de kilometri. Şi fiecare dintre ele, pe lângă mângâierea pentru suflet şi răsfăţul pentru urechi, prin programul abordat şi plenitudinea expresivă a tălmăcirilor, a constituit o veritabilă sărbătoare muzicală care s-a ridicat la înălţimea instituţiilor ce le-au găzduit.

Dar, trebuie să recunosc că lipit de suflet mi-a rămas recitalul cameral al Ansamblului Musica Viva de la Sala Radio, primul din seria Integralei trio-urilor cu pian de Beethoven, ce se va desfăşura în cinci concerte consecutive. Spun lipit de suflet, pentru că , în primul rând, cu ocazia lui, mi-am ostoit dorul de Beethoven, acest titan cu spiritu-I zeflemitor, cu indiferenţa-i triumfătoare fată de normele convenţionale ale timpului său, romantic şi învolburat, senin şi înverşunat, împăcat şi răzvrătit, credincios doar trăirilor lui, cu un tumultuos umor, scorţos şi blând în acelaşi timp, sărind de la una la alta într-un ritm armonico-melodic ameţitor, particularităţi care îl deosebesc atât de mult de ceilalţi confraţi ai lui. Iar în al doilea rând, aproape egal în intensitate, pentru că mi-a răspuns unei chemări, de fapt dorinţe, care mă obseda de aproape zece ani, şi anume aceea de a-i reasculta pe componenţii ei, ai Musicii Viva – artişti de o rară complexitate, fiecare deţinând secrete interpretative deosebite - dând viaţă aceleiaşi integrale cântată atunci în sala mare a Conservatorului bucureştean şi care, la vremea respectivă, m-a răscolit profund. Deşi nouă (vis-à-vis de varianta tocmai amintită), după cum spunea directorul artistic al formaţiei, pianista Andreea Butnaru, în deschiderea concertului “este doar colaborarea cu violonistul Adrian Florescu, concert-maestru al Orchestrei Naţionale Radio şi mulţi ani înainte, concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Lisabona”, mie mi s-a părut nouă toată seara. Aceeaşi muzică dar cu totul nouă. Nouă prin interpretare, implicare, înţelegere, frazare, dăruire şi har. E drept că această formaţie camerală, cu fiecare concert, indiferent de conţinut, m-a surprins mereu cu încă ceva nou, cu încă ceva în plus, fie că era vorba de interpretare, culoare timbrală, accente, punctări armonice, nuanţe, etc. Şi tocmai când credeam că nu mai poate fi posibil nici un plus, iată ca acum, în cazul de faţă, a dus mai departe “tradiţia”, adăugând un mai bine, mai limpede, mai original, mai frumos. Îmi sprijin afirmaţia prin mărturisirea conform căreia, până acum, n-am mai ascultat tălmăciri cântate cu atâta tinereţe, cu atâta vioiciune, dezinvoltură, eleganţă dar şi cu atâta maturitate, fineţe, clasă, reliefând cu stil calităţi sonore de excepţie ca şi o imensă paletă de trăiri sufleteşti, pliate mănuşă pe particularităţile trio-urilor lui Beethoven. Viziunea lor, în mare aceeaşi ca în urmă cu nouă ani, dar cumva îmbogăţită cu spontaneitate cumpătată, cu poezia şi dinamica poveştilor m-a cucerit din nou, oferindu-mi, pe lângă muzica lui Beethoven, şi complexul de calităţi rare ale membrilor formaţiei: agilitate tehnică rarissimă şi claritatea sunetului, cleştar curat (pian), uimitoarea siguranţă şi degajare a arcuşurilor (coarde), supleţea generoasă a catifelei din sunet (clarinet) şi largheţea pledoariei muzicale care a subliniat subtilitatea melodică, ritmică, sunetul cald, fraza impecabile, susţinută cu multă expresivitate şi o plăcere debordantă de a cânta. Nu s-a simţit nici cel mai mic efort, de parcă toţi s-ar fi jucat cu instrumentele, nu s-a auzit nici un suflu sau fâşâit, ci doar muzică pură, în forma ei cea mai apropiată de ceea ce a simţit compozitorul. Toate astea, degajând simţibil, un profund respect pentru textul muzical. Lucru foarte greu!! Şi uite aşa, pentru o oră şi jumătate, am ascultat Beethoven într-un regal interpretativ, care m-a vrăjit. S-a cântat: Op. 1 numărul 2, în Sol major, pentru pian, vioară şi bioloncel, lucrare de o largă arhiotectură simfonică, op. 11, în sib major, pentru pian, clarinet şi violoncel, particular mai ales prin forma de temă cu variaţiuni a părţii a treia şi op.1 numarul 1 în Mib major, partitură plină de optimism, de-a dreptul solară. Iar “vinovaţi” de splendoarea sonoră, au fost, pe lângă nucleul formaţiei: pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mihai Mitrea, violonistul Adrian Florescu şi clarinetistul Andrei Theodoru, care, cu siguranţă au fost răsplătiţi la final de cea mai mare audienţă posibilă – căci Radio există peste tot, nu? şi undele lui trec orice graniţă şi nesocotesc orice distanţă - cărora le adaug şi adânca mea reverenţă. La toată această reuşită remarcabilă au contribuit fără doar şi poate regizoarea muzicală Gabriela Dina şi inginerul de sunet Cristian Bădescu, care au asigurat o excelentă calitate a transmisiei, aşa că o parte dintre aplauze li se cuvine şi lor.

Nici nu s-a terminat bine ecoul concertului şi eu deja aştept cu nerăbdare continuarea care, cu puţin noroc, poate se va desfăşura şi cu public în sală.


Doina Moga



Alte sugestii

Centenarul muzical sărbătorit la Sibiu
”Ce fain a fost la Sibiu” - Cronică de concert (de Doina Moga)
Oaspeții săptămânii în Stațiunea Muzicală Brukenthal: dirijorul David Miller și violonistul Horia Văcărescu
Teodora Gheorghiu— o prezență iradiantă pe scena Sibiu Opera Festival
Oare lui Eminescu i-ar fi plăcut rock-ul?