Despre noi

Logo

Încă în secolul al XVI-lea aici funcţiona una din primele şcoli europene de orgă, fondată de Heronymus Ostermayer, iar arhivele oraşului deţin partituri semnate de compozitori din secolele XVII şi XVIII. Începând cu anul 1774, la curtea guvernatorului Transilvaniei, Samuel Brukenthal, au fost inaugurate concerte susţinute de o orchestră profesionistă. În 1792, la doar un an de la moartea lui Mozart, la Sibiu s-a prezentat opera “Răpirea din serai”, iar în 1800, oratoriul “Creaţiunea” de J. Haydn.

Pe parcursul secolului al XIX-lea au concertat la Sibiu mari muzicieni europeni: Franz Liszt, Johan Strauss, Johannes Brahms, Joseph Joachim, Richard Strauss s.a. această activitate muzicală fiind susţinută şi continuată de societăţi culturale româneşti sau germane până spre mijlocul sec. XX.

În contextul existenţei unui însemnat număr de muzicieni şi a unui conservator de muzică, ca şi a unei îndelungate tradiţii în domeniul interpretării simfonice şi de operă, la 1 ianuarie 1949 a luat fiinţă Filarmonica de Stat Sibiu, instituţie profesionistă de spectacole şi concerte care de-a lungul celor peste 50 de ani de existenţa ca instituţie de stat a prezentat mii de concerte simfonice şi de muzică de operă, asimilând un vast repertoriu simfonic şi liric. Nenumărate cronici din ziare şi reviste româneşti şi străine au elogiat nivelul muzical al concertelor orchestrei sibiene, oglindind totodată calitatea înregistrărilor pentru radio şi televiziune, pentru disc şi CD. De asemenea, un mare număr de turnee au fost efectuate cu deosebit succes atât în ţară, cât şi în străinătate - în Franţa, Germania, Italia, Austria, Spania, Rusia etc.

Împreună cu orchestra sibiana au concertat celebri interpreţi romani şi străini, între care pot fi menţionaţi: Ion Voicu, Valentin Gheorghiu, Ştefan Ruha (România), Monique de la Bruchollerie şi Jean Jaques Thiollier (Franţa), Sviatoslav Richter, Rudolf Kerer, Lazăr Berman, Dimitri Başkirov (Rusia), Ivry Gittlis (Elveţia), Monserrat Caballe (Spania), alături de mulţi alţii.

Filarmonica de Stat Sibiu a funcționat până înanul 2004 înclădirea de pe strada Filarmonicii. (📸razvanpop.ro)


Această aplicație este construită cu

Powered By Eventya