Șase concerte la început de primăvară


01.03.2021

Cadouri muzicale de primăvară la Filarmonica Sibiu

Șase evenimente muzicale – toate concepute special pentu a sărbători sosirea primăverii – sunt programate la începutul lunii martie, la Filarmonica de Stat Sibiu. Pentru acest demers inedit și-au dat mâna trei instituții culturale de prestigiu din oraș. Totul se va întâmpla la Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu, în perioada 3 - 9 martie.

În seria de Concerte Educative ale Filarmonicii de Stat Sibiu, cei mai tineri interpreți ai Școlii de Arte și Meserii ”Ilie Micu” din Sibiu vor interpreta în fața publicului cântece populare românești și muzică ușoară din repertoriul unor artiști consacrați, miercuri 3 și marți 9 martie, cu începere de la ora 15.

Concertul simfonic de joi, 4 martie îi are invitați pe dirijorul Adrian Petrescu și solistul Emil Vișenescu (clarinet). Lor li se vor alătura Ariana Ioana Trif și Vlad Robaș, actori ai Teatrului Național ”Radu Stanca”, pentru a interpreta o selecție de poezii de dragoste. Mergând pe aceeași linie romantică, vineri 5 martie am programat un nou concert simfonic, dedicat doamnelor și domnișoarelor. Adrian Pentrescu se va afla, de această dată, în dublă ipostază: dirijor și solist. Programul, ales special pentru o seară liniștită de început de primăvară, include compoziții semnate de Mozart, Ceaikovski, Strauss, John Lenon și chiar tema principală din filmul ”The Godfather”, compusă de Nino Rota. Ne vom bucura împreună și la acest concert de intervențiile actoricești ale colegilor de la teatrul sibian, Cristina Ragos și Liviu Vlad. Ambele concerte sunt programate la ora 19!

Încheiem săptămâna cu un inedit recital de fagot alături de Adam Raduly, Ovidiu Borz, Mircea Ittu și Maximilian Braisch. Colaborarea cu naționalul sibian continuă și în acest eveniment cu ajutorul actorilor Veronica Arizancu și Pali Vecsei.

Ilia Quartett revine pe scena Sălii Thalia într-o zi specială, luni 8 martie, cu un eveniment muzical dedicat doamnelor și domnișoarelor în care vom putea asculta de la Metallica până la tangouri celebre românești. Alături de muzicienii filarmonicii se vor afla – și de această dată – actori ai Teatrului Național Radu Stanca, respectiv Gabriela Pârlițeanu și Horia Fedorca.

Programul complet este disponibil pe site-ul filarmonicasibiu.ro, în aplicația Filarmonica Sibiu și pe pagina oficială de facebook.

Parteneri: Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” și Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.

Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

---

Sprijiniți muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniți mecena prin donații onorifice în contul:
RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)
---

Următorul concert este programat miercuri, 3 martie 2021, ora 15. 
 
---
Urmăriți-ne pe:
www.tiktok.com/FilarmonicaDeStatSibiu

Alte sugestii

Rock the Symphony – SOLD OUT!
Pe 9 Mai, vino să te vaccinezi la Summit-ul Muzical de la Filarmonica de Stat Sibiu
Summit-ul Muzical European la Sibiu
Trei evenimente muzicale în Săptămâna Mare a Paștelui Ortodox
Filarmonica Sibiu are echipă de ciclism!🚴🚴