Siguranță la standarde moderne pentru cultura sibiană

Siguranță la standarde moderne pentru cultura sibiană


Filarmonica de Stat Sibiu anunță finalizarea procesului amplu de modernizare a sistemelor de siguranță, protecție și control al accesului în instituție, un demers esențial pentru consolidarea unui mediu sigur dedicat artei și comunității. 

 
În urma acestui proiect, instituția a desăvârșit implementarea unor sisteme ultramoderne de supraveghere video și control al accesului, menite să asigure protecția clădirii, a patrimoniului, a angajaților, a publicului și a copiilor care participă la programele educative desfășurate de Filarmonica de Stat Sibiu. Sistemele de supraveghere video instalate respectă cerințele legale aplicabile monumentelor istorice de categoria A și contribuie la protejarea și conservarea unei clădiri de patrimoniu care trebuie întreținută și apărată conform legislației în vigoare. Monitorizarea integrală a perimetrului instituției permite prevenirea incidentelor și creșterea nivelului general de securitate, într-un mod responsabil și adaptat standardelor actuale. 
 
Totodată, a fost finalizat și pus în funcțiune sistemul de control al accesului în cele trei corpuri ale ansamblului arhitectonic care formează Filarmonica de Stat Sibiu, inclusiv Sala Thalia. Acesta permite gestionarea eficientă a fluxurilor de persoane, în funcție de activitățile desfășurate, contribuind la protejarea monumentului, a bunurilor pe care le găzduiește și a personalului. Prin aceste investiții, Filarmonica de Stat Sibiu urmărește protejarea instrumentelor muzicale de mare valoare și a aparaturii scenotehnice, asigurarea unui cadru sigur pentru angajați, creșterea nivelului de siguranță pentru public în timpul manifestărilor artistice, dar și protejarea copiilor și tinerilor care participă la programele educative și culturale ale instituției și la orele de curs găzduite pentru elevii de la Liceul de Artă din Sibiu.
 
„Filarmonica reprezintă unul dintre cele mai frumoase simboluri culturale europene: orchestra simfonică. Bătrâna Europă întinerește prin noile tehnologii, iar acestea ne permit astăzi să trecem într-o nouă etapă de dezvoltare. Județul Sibiu este unul dintre cele mai digitalizate din țară. Din punct de vedere al siguranței și securității clădirii, al angajaților, publicului - copii și adulți - am trecut într-o nouă etapă, reușind să aducem împreună, în același spațiu, muzica scrisă între secolele XVII și XXI și tehnologiile care privesc spre viitor”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
 
Finalizarea și operaționalizarea acestor sisteme reprezintă un pas important în strategia de modernizare a instituției, o dovadă de responsabilitate administrativă și de respect față de patrimoniul cultural, comunitate și public. Filarmonica de Stat Sibiu rămâne consecventă misiunii sale de a oferi un mediu sigur, profesionist și adaptat cerințelor actuale, în care cultura poate fi trăită în deplină siguranță.
 
***
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Alte sugestii

Filarmonica Sibiu pune în vânzare pachetele de bilete pentru trimestrul II al Stagiunii 2025/2026 "Carl Filtsch"
Ce ne așteaptă în 2026?
Un dar al bucuriei, al speranței și al armoniei!
Filarmonica de Stat Sibiu a celebrat Ziua Națională a României prin două evenimente muzicale de excepție, la Sibiu și Deva
Promovăm prin muzică diversitatea României!