Interviu cu mezzo soprana Ruxandra Donose

Ruxandra Donose, o divă în adevăratul sens al cuvântului. Cu o voce extraordinar de vibrantă și o privire pătrunzătoare și-a făcut apariția la interviu. Îți dădea impresia că poartă cu ea amintirea scenelor mari ale lumii, strălucirea aplauzelor furtunoase i se cuibărește în zâmbetul larg. 

La aniversarea celor 30 de ani de carieră internațională, Ruxandra Donose a cântat pe scena de la Sibiu Opera Festival. Pe aceeași scenă cu dirijorul Tiberiu Soare și alături de Orchestra Filarmonicii Sibiu a interpretat arii din Vivaldi, Gluck – cu care și-a făcut debutul în cariera sa muzicală – Rossini, Donizetti și Bizet. 

În timpul discuției am simțit cum și-a dat la o parte costumele personajelor pe care le-a jucat de-a lungul carierei sale și am văzut o artistă sinceră.

Proveniți dintr-o familie de muzicieni. A fost dorința dumneavoastră sau o presiune a familiei să vă îndreptați înspre muzică?

Într-adevăr atunci când ești micuț, ai 5 ani și părinții te dau la lecții de pian nu ai foarte multe de zis. Lecțiile de pian rămân o fațetă a educației tale, dar, dacă ai chemare către muzică , pianul se transformă, mai devreme sau mai târziu, în ceea ce vrei să faci. Este ceea ce s-a întâmplat la mine. Eu am făcut pian până în clasa a 12-a la Liceul de Muzică din București și, la un moment dat, mi-am descoperit vocea. Cu toate că eram o pianistă cu premii, pe un drum destul de bun, totuși mi-am dat seama că vocea este chemarea mea cu adevărat. A început dintr-o dorință a părinților mei de a mă introduce în muzică, de a-mi îmbogăți cultura și educația, dar apoi a continuat prin propria mea alegere, alegând vocea și studiul ei.

Cum v-a format muzica?

Sobrietatea am primit-o în educația de acasă. Muzica mi-a dat posibilitatea să mă explorez. În același timp însă m-a și pus în situația în care să mă disciplinez. Muzica te învață să accesezi emoții și să le gestionezi.

Cum vedeți educația muzicală în viața unui tânăr?

Muzica, și arta în general, ține de șlefuirea sufletului uman. Este ceea ce ne face să fim oameni. Dacă am scoate asta din viața tinerilor ar înseamna să ne reducem la niște ființe lipsite de orice înțelegere mai presus de profan. Muzica este spirit. 

Cum ați defini performanța, acest termen care provine din domeniul sportiv?

Din multe puncte de vedere noi, cântăreții de operă, suntem niște atleți. Lucrăm cu corpul, cu mintea, cu nervii și cu sufletul nostru, cu tot ceea ce compune acest instrument foarte complex care este corpul uman. Nu numai corzile vocale sunt instrumentul nostru.

Preferați concertele sau spectacolele de operă?

Nu am o preferință, le iubesc pe amândouă. În ultimă instanță apelează la aceeași dorință și nevoie de comunicare, apelează la aceeași emoție artistică.  

De ce mai e nevoie astăzi pentru a fi o personalitate artistică, nu doar un muzician impecabil?

Curajul de a interpreta ceva, de a spune ceea ce ai tu de spus despre piesa respectivă. Cred că asta este și cel mai interesant lucru, vorbind despre muzica clasică. Motivul pentru care cineva ar trebui să te asculte și pe tine este pentru că vii cu varianta ta, cu muzică nouă, interpretată diferit.

S-a întâmplat vreodată să vă identificați atât de mult cu un personaj încât să vă contopiți cu el, persoana din culise să fie aceeași cu persoana de pe scenă?

Nu, nu mi s-a întâmplat mie. În operă nu te poți contopi complet cu personajul pentru că rămâne partea aceea de instrument care trebuie să fie în controlul tău. Dar îl poți căuta și găsi în tine. Chiar dacă este bărbat, am jucat de atâtea ori roluri travesti. La o introspecție atentă găsim întotdeauna în noi acele colțuri și acele aspecte prin care ne putem identifica. Personajul trebuie construit de dinăuntru, nu din afară. 

Fiecare rol este o nouă perspectivă. Pe parcursul unei producții de operă în care repeți intensiv un singur rol, te scufunzi în el, în perioada aceea poți fi altcineva decât ești tu în mod normal.

Ați refuzat să vă mai prelungiți contractul la Opera de Stat din Viena pentru a deveni un artist independent. A fost un act de curaj...

A fost, într-adevăr, curajos, dar a fost a fost necesar. L-am făcut cu oarecare repercusiuni dar nu regret nimic. Mi-a dat ocazia să cânt în toată lumea, pe cele mai mari scene. Nu aveam libertatea de a alege și de a explora. A fost un pas important în cariera mea, cu toate că Opera de la Viena m-a învățat foarte multe, a fost un mare privilegiu pentru acei ani. 

De ce credeți că se pierde interesul pentru operă?

Pentru că lumea se grăbește din ce în ce mai mult, pentru că nu-și mai găsește timp pentru introspecție, pentru frumos.lumea aleargă după bani, după satisfacții materiale care sunt realmente egale cu 0. Ne trebuie, de fapt, foarte puțin pentru a trăi, așa cum ne arată anul acesta nenorocit. 

Pentru dumneavoastră muzica este scop sau mijloc?

Este și scop și mijloc. Pe de-o parte este scop pentru că îmi doresc să fac muzică și pentru că muzica îmi dăruiește de o viață întreagă o stare de bine, întotdeauna m-am îndreptat către ea și drumul meu a dus către ea. În același timp este și mijloc. Muzica este un mijloc de comunicare. Prin muzică te apropii de oameni, prin muzică comunici cu ei, prin muzică te exprimi, scoți dinăuntrul tău aspecte și minuni nebănuite.

Muzica, deci, este despre introspecție, presupune o căutare. Ați reușit să găsiți ceea ce ați căutat în muzică?

Continui să caut, nu pentru că nu am găsit. Căutarea este the fun. Nu scopul este important ci ceea ce faci pentru a-l atinge. Drumul, căutarea, descoperirile, ele sunt cele care te fac să alegi drumul acesta.

Are limite/limitări muzica?

Muzica nu are limite. Noi, oamenii, avem limite. Noi suntem prin excelență limitați. Muzica are acest dar să te facă să îți dorești să-ți depășești limitele. Eu de o viață întreagă încerc să-mi depășesc limitele. În mod conștient mi le-am extins și continui să o fac. Nu cred că poți spune că nu-ți mai dorești să explorezi ceea ce se întâmplă dincolo de limitele tale.

Performanța, în contextul acesta, înseamnă să poți să-ți stăpânești instrumentul cât mai bine, și totuși acest control să nu genereze o îndepărtare de libertatea cu care vrei să exprimi ceea ce trebuie. Cred că acesta este unul dintre cele mai grele lucruri de atins. 

Cum vedeți muzica?

În sentimente și emoție.

Cum încercați să evadați din rigorile operei? Ce pasiuni aveți?

Am niște pasiuni  extrem de domestice. Am mulți prieteni dragi cu care vreau să-mi petrec timpul, să râdem, să ne simțim cu adevărat bine. Profesia de cântăreț de operă este foarte riguroasă, cere o disciplină de fier. Este un drum destul de strict. Când vreau să „evadez” încerc să nu mă supun tutror acestor rigori. Îmi place să fac lucru de mână, să croșetez, să confecționez jucării, haine, pasiune moștenită de la mama. De curând, în timpul izolării, mi-am găsit pasiunea pentru grădinărit. 

Aveți vreo temere?

Noi toți avem. În afară de sănătatea mea și a celor dragi mie, tot restul se rezolvă. Cei 30 de ani de carieră internațională nu au fost un scop, ci doar un pas. Unul dintre punctele forte ale unei asemenea longevități este faptul că nu te mai clatini atât de ușor, de orice teamă, de orice obstacol.