”Ce fain a fost la Sibiu” - Cronică de concert (de Doina Moga)


Ce fain a fost la Sibiu...

De câte ori mă întorc în acest oraș, pe lângă amintirile fermecătoare ale copilăriei și adolescenței mele petrecute aici, pe lângă parfumul de istorie, civilizație, cultură, calm și neostentativă ospitalitate, pe lângă atmosfera mângâiată de pana de înger a părintilor mei, Sibiul mă surprinde cu ceva nou, original, chiar spectaculos. Mă răsplătește probabil pentru iubirea necondiționată ce i-o port si-mi oferă mereu cadouri. De astă dată, după o absență mai lungă ( motivul se cunoaște), în care dorul a făcut ravagii în sufletul meu, el, cadoul, a venit sub forma unor concerte - primul simfonic, care face subiectul rândurilor de mai jos, al doilea cameral - concerte pe care le-am putut urmări ca  în vremurile bune. Adică pe viu, din sală, alături de alți ascultători. Si Doamne, ce bine a fost. Ce bine a fost să văd cum intră orchestra pe scenă, să-i aud acordajul, să simt freamătul în pianissimo care precede intrarea dirijorului și să particip fizic și emoțional la toate vibrațiile notelor din partituri. Un minunat cadou,  mai ales că seara în sine a reprezentat o surpriză de la un capăt la altul. Spun asta pentru că dacă piesele care au alcătuit programul Concertului îmi erau familiare,  din multele ascultării de până acum,  pe protagoniști (solist,  dirijor) i-am întâlnit în această formulă acum. La început s-a cântat Suita Holberg Op.40 de Edvard Grieg și Serenada pentru orchestră de coarde în mi minor, op.20 de Edward Elgar,  lucrări scrise cam în aceeași zonă de timp și de culoare poetică.  Foarte diferite însă în rest. Prilej minunat pentru dirijorul Ovidiu-Dan Chirilă care a fructificat asta cu tact și gentilețe artistică scoțând în evidență cele cinci mișcări din Suita lui Grieg bazate pe dansuri din secolul XVIII și subliniind în fiecare dintre ele (Sarabande, Gavotte,  Air, Rigaudon) specificul lor ritmico-melodic, cu subtile accente și punctări,  ca și pitorescul pastoral,  duioșenia și calmul senin din Cântec de primăvară, Elegie și Finale ce alcătuiesc Serenada de Elgar. Pe parcursul acestei prime părți i-am apreciat evidenta experiență, structura romantică și dăruirea cu care a pus în valoare și virtuțile orchestrei care, este pe rând când solist,  când ansamblu,  când acompaniator,  dar intotdeauna motorul și substanța armonico-dinamică a partiturilor.  Am simțit sublinierea lui și mi-a plăcut.  Apoi Ovidiu Pârjol a încântat publicul cu tălmăcirea dată celebrului Concert nr.4 pentru pian și orchestră în sol major de Beethoven, prin bagajul său expresiv de excepție: tehnică solidă,  sunet desăvârșit, forță artistică,  ca și cu tonul cald, limpede și strălucitor prin care a evocat imagini din lumea compozitorului, redescoperind parcă cu uimire,  un labirint sonor creeat printr-o alăturare de perle. În acest sens menționez modul bogat în emoții cu care a cântat tema principală de o simplitate rară din debutul lucrării. Mai departe, pe tot parcursul discursului său muzical,  în dialog cu orchestra sau solo, el a relevat nu numai imaginea unui instrument,  ci și circumscrierea lui simfonică, adiacentă orchestrei.  Rar întâlnești interpret care atunci când cântă Beethoven să fie eroic și romantic fără a deveni sentimental. La Sibiu, această capodoperă Beethovenniană s-a cântat într-o variantă inedită, variantă în care orchestra este rearanjată pentru un cvintet de coarde. Iar faptul că dirijorul Ovidiu-Dan Chirilă,  aici ca fin acompaniator,  s-a pus încă de la primele măsuri în perfect acord cu concepția pianistului,  a făcut posibilă sudura dintre orchestră și pian, ambele sunând ca un tot unitar,  condiție esențială pentru redarea fidelă a oricărui concert cu solist,  dar atât de rar reușită. Aplaudat îndelung, Concertul Filarmonicii de Stat din Sibiu de la Sala Thalia din 22 octombrie se înscrie categoric în rândul reușitelor, dovedind încă o dată,  dacă mai era nevoie, că talentul, profesionalismul și vocația muzicienilor, când este sprijinită și încurajată, produce frumusețe, bucurie, fericire, liniște,  lumină și multă ordine, în mințile,  sufletele și viețile oamenilor, mai necesare acum că oricând. Mie personal mi-a umplut sufletul de bucurie. Și a fost atât de fain încât nu-mi venea să plec din sală. Așa că, am mai rămas la Sibiu încă o zi de superbă vară indiană, pentru a urmări Concertul cameral despre care voi povesti în alte pagini. Ce fain a fost la Sibiu!
                             
Doina Moga 

Alte sugestii

Centenarul muzical sărbătorit la Sibiu
”Vrăjită de Musica Viva” - cronică de concert (de Doina Moga)
Oaspeții săptămânii în Stațiunea Muzicală Brukenthal: dirijorul David Miller și violonistul Horia Văcărescu
Teodora Gheorghiu— o prezență iradiantă pe scena Sibiu Opera Festival
Oare lui Eminescu i-ar fi plăcut rock-ul?