Zilele Muzicale Româno-Americane, un festival major al Sibiului!

Zilele Muzicale Româno-Americane, un festival major al Sibiului!


Festivalul Zilele Muzicale Româno-Americane a ajuns la cea de a XXI-a ediție și este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, în perioada 1-6 iulie 2024, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Primăriei Sibiu.
 
"Concertele estivale pe care Filarmonica le propune în fiecare sezon au fost dintotdeauna îndrăgite de sibieni și turiști. Festivalul care eliberează muzica din sălile de concert și o duce în Piața Mare, pe străzile orașului și în spații neconvenționale își serbează majoratul în stil american, la ediția XXI, cu muzicieni invitați de peste Ocean și programe muzicale din care nu vor lipsi Bernstein, Copland și inconfundabila coloană sonoră din «Războiul stelelor»", anunță dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
 
Zilele Muzicale Româno-Americane 2024 debutează luni, 1 iulie, cu recitalurile Sibiu Music Stops, susținute de cvintetul de alamă Tromba Felix, care demonstrează că aproape orice loc din Sibiu poate deveni o scenă, așa că în zilele de 1 și 2 iulie se va cânta în curtea primăriei, pe acoperișul bibliotecii, în aeroport sau chiar pe stradă.
 
Marți, 2 iulie, dăm startul concertelor din Piața Mare, cu acces liber. De la orele 19.00, scena le aparține celor de la Blue Noise, un grup vocal care împinge limitele interpretării vocale prin experimente cu sunet, beatbox, armonii și mișcări corporale. Tot marți, începând cu ora 21.00, în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane concertează frații Cezar și Anatol Cazanoi. De-a lungul anilor, Cezar - la instrumente de suflat - și Anatol - la țambal, clape și instrumente de percuție - au făcut parte din cele mai diverse și interesante proiecte muzicale din România și din întreaga lume, din diverse stiluri și genuri muzicale: clasic, jazz, pop, rock, balkan, folclor, etno jazz, fusion, muzică lăutărească, world music. Proiectul "Cazanoi Brothers - Music of the World" se prezintă, astfel, ca un rezumat al tuturor experiențelor extraordinare prin care au trecut cei doi frați, o fuziune ale celor mai bune momente muzicale din viața lor artistică.

Două concerte se regăsesc și în programul zilei de miercuri, 2 iulie. La orele 19.00, "armata e cu noi" sau, mai precis, Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, care duce mai departe o frumoasă și îmbelșugată tradiție, începută din secolul al XVIII-lea. Tot pe scena din Piața Mare, la orele 21.00 schimbăm registrul și trecem la "Cinestezia", cu Leyah și Cvartetul Symphactory Strings, un concert în care ne propunem să democratizăm muzica clasică și să o ducem mai aproape de publicul larg, într-un format modern.

Ziua Americii este punctul culminant al festivalului, desigur, așa că invităm publicul să trăiască o sărbătoare de 4 iulie în Piața Mare, de la orele 21.00, pe ritmuri americane, cu suita simfonică "Star Wars" de John Williams, care stârnește emoții publicului de orice vârstă, însoțită de proiecții video spectaculoase pe ecranele uriașe din Piața Mare, "Dansuri simfonice" din "West Side Story" de Leonard Bernstein și "Four Dance Episodes" din "Rodeo", Aaron Copland, lucrări antrenante care ne vor purta imaginația spre aventurile Vestului Sălbatic, dar și Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11, capodopera dinamică, veselă și chiar dansantă a inegalabilului nostru George Enescu, precum și Concertul pentru pian și orchestră în Sol major de Maurice Ravel, în interpretarea unei soliste care aduce inovații futuriste la intersecția dintre muzică și tehnologie, evidențiind, în același timp, propria sinestezie audiovizuală. Deși nu a urmat niciodată cursurile unui conservator, Serene și-a dezvoltat un repertoriu pianist vast, de la Bach la Ligeti. Tânăra a fost informatician, inginer și cercetător la Google, înainte de a se reorienta și a-și cultiva o abordare unică și spirituală a pianului, care, combinată cu intersecțiile sale interdisciplinare, a uimit publicul de pretutindeni.

La pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu se va afla Joel Neves, recunoscut pentru dinamismul și versatilitatea sa ca dirijor de operă, balet și orchestră. Invitat pentru prima dată la Filarmonica de Stat Sibiu, Joel Neves conduce orchestra simfonică Keweenaw a Universității Tehnologice din Michigan (SUA), invitat frecvent la Orquesta Sinfónica de Entre Ríos din Argentina și și-a făcut debutul ca dirijor profesionist în Wuhan, China, cu orchestra simfonică Hubei.
 
Tinerețea are cuvântul! Vineri, 5 iulie, de la orele 19.00, scena din Piața Mare le va aparține muzicienilor talentați și devotați care formează orchestra simfonică a Colegiului Eton. Prestigioasa instituție de învățământ britanică a fost fondată de regele Henric al VI-lea în 1440, iar de-a lungul timpului a dat 19 prim miniștri ai Marii Britanii. Departamentul său de muzică este cel mai mare, cu 75 de profesori care predau săptămânal 1300 de lecții, activitatea fiind coordonată de directorul Tim Johnson. Programul serii face o reverență creației muzicale din spațiul cultural românesc, prin Dansurile populare românești de Béla Bartók, și mai include Edward Elgar - Cockaigne, op. 40, Igor Stravinski – suita Pasărea de foc și Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor, op 47.

Petrecerea continuă, sâmbătă, 6 iulie, la orele 21.00, pe esplanada Filarmonicii, cu "Jazzparale". Plecând de la muzica lui Mozart și Beethoven, artiștii Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție) aduc în fața publicului prelucrări sau piese inspirate din muzica celor doi corifei ai Clasicismului, precum și hituri ale muzicii tradiționale americane sau românești, într-un original melanj de jazz simfonic, jazz clasic, jazz contemporan și jazz "agricol", în care ritmurile de geamparale și călușari au menirea de a încinge spiritele.

O altă surpriză va fi oferită de partenerii de la Transilvania Tattoo, care vor expune pe esplanadă o motocicletă americană de colecție - Triumph GP 500 Racing din 1943. Vă invităm să o admirați în ultima seară a festivalului!

Programul complet al evenimentelor este disponibil pe www.filarmonicasibiu.ro, în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, pe Sibiu City App și pe paginile noastre de socializare.
 
Mulțumim pentru sprijin tuturor finanțatorilor, partenerilor și prietenilor Zilelor Muzicale Româno-Americane 2024: Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Autoklass – partener de mobilitate, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) – partener strategic, Algeco – partener principal, Soma – partener principal, Hotel "Împăratul Romanilor" Sibiu, Transilvania Tattoo, Poliția Locală Sibiu.
 
***
 
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Alte sugestii

Sărbătorim prin muzică Ziua Națională a României
Concertul de Anul Nou de la Sibiu 2024-2025 "Dream Land"
Brave New Music 2024: Șase zile dedicate fenomenului artistic contemporan
Concert maestrul Marius Radu a primit diploma de excelență pentru întreaga activitate
Ettore Pellegrino, dirijor și solist al concertului simfonic din această săptămână