Turneul Național "Aniversări" ajunge, în această săptămână, la Filarmonica de Stat Sibiu


Asociația Culturală Sound Borders vă invită la Turneul Național ,,Aniversări”, turneu ce prilejuiește întâlnirea cu publicul din cinci orașe: Iași (7 noiembrie), București (8 noiembrie), Sibiu (9 noiembrie), Timișoara (10 noiembrie), Cluj-Napoca (11 noiembrie).

Compozitorii aniversați (menționați în ordine cronologică) sunt: Áron Török-Gyurkó, Dan Dediu, Cornel Țăranu, Iannis Xenakis. Alegerea acestor compozitori este strâns legată de numărul „rotund” al vârstelor pe care cei trei compozitori în viață au atins-o (33, 55, 88), respectiv împlinirea a 100 de ani de la nașterea compozitorului Iannis Xenakis. 
Pe lângă piesele semnate de compozitorii aniversați, programul va mai cuprinde și lucrarea Frontieres (p. a. a.) a compozitorului Alexandru Ștefan Murariu, opus conturat în cadrul studiilor postdoctorale efectuate în cadrul Academiei Naționale de Muzică “Gheorghe Dima”.
Turneul are și o misiune educativă, unul dintre scopurile declarate fiind și acela de a forma publicul tânăr. Astfel, compozitorul Alexandru Ștefan Murariu, directorul artistic al evenimentului și dirijorul formației Ensemble Couleurs, se va întâlni cu tineri din școli, colegii, universități de specialitate, pentru a-i iniția și ghida în universul muzicii contemporane. În cadrul acestor întâlniri, Alexandru Ștefan Murariu va realiza o prezentare a muzicii noi, a procesului de compunere a unei lucrări, a colaborării dintre compozitor, dirijor și interpret, toate acestea însoțite de exemple muzicale live interpretate de ansamblul amintit. 
Pornit de la ideea de a promova muzica modernă și contemporană, Ensemble Couleurs s-a conturat într-un cadru vibrant al muzicii contemporane, și anume Festivalul A Tribute to György Ligeti in his Native Transylvania, coordonat de către conf. univ. dr. Bianca Țiplea Temeș. Cu o bogată activitate componistică, Alexandru Ștefan Murariu, absolvent al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, s-a remarcat în peisajul muzicii contemporane românești prin numeroase distincții și apariții în festivaluri de profil din România și Franța. Creația sa cuprinde lucrări camerale, vocale și simfonice, alături de incursiuni în muzica spațializată și cea de film. Îndeletnicirea sa creativă este completată de cea didactică în cadrul departamentului de Compoziție muzicală și dirijat al ANMGD din Cluj-Napoca.

Proiect organizat de Asociația Culturală Sound Borders, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu, și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Alte sugestii

Filarmonica de Stat Sibiu îl omagiază pe compozitorul César Franck
Concert extraordinar dedicat Zilei Naționale a României, cu lucrări în premieră mondială!
«City Break» este tema Concertului de Anul Nou de la Sibiu. Biletele s-au pus în vânzare pentru destinația: 2023
Cristian Lupeș, invitat la „Vorba de cultură”
Consiliul Județean Sibiu invită sibienii la evenimentele organizate de Ziua Națională a României