SIBIU OPERA FESTIVAL

SIBIU OPERA FESTIVAL


Despre Sibiu Opera Festival

Demarat în anul 2001, sub denumirea de ”Festivalul Internațional al Artei Lirice de la Sibiu”, proiectul „Sibiu Opera Festival” reprezintă o manifestare muzicală de amploare, cu participare internaţională substanţială, menită să satisfacă interesul publicului din România și din străinătate, pentru muzica de operă. 

Organizat anual de Filarmonica de Stat Sibiu, festivalul constituie, totodată, o platformă de manifestare artistică și de afirmare scenică a tinerelor talente din domeniul muzicii de operă, prin includerea în festival a secțiunii de concurs de canto. 

Cursurile de măiestrie, participarea la programul Take an Opera Break și la Gala Sibiu Opera Festival se adresează celor aflați la început de carieră și le oferă șansa de a studia cu artiști consacrați și de a apărea pentru prima dată pe scenă alături de o orchestră profesionistă.

Evenimentele componente ale festivalului se desfăşoară în spaţii consacrate - Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, Centrul Cultural "Ion Besoiu" - şi în spaţii neconvenţionale, iar programele sunt axate pe spectacole de operă, operetă, musical şi balet, operă pentru copii, concerte vocal-simfonice, recitaluri de lied şi arii din opere, concurs și evenimente conexe. 

Fiecare ediție aduce la Sibiu peste 500 de artişti invitaţi din țară și de peste hotare: dirijori, solişti, ansambluri corale și camerale, ansambluri de operă şi balet, colective artistice ale unora dintre cele mai cunoscute teatre lirice.

Cea de a XXIII-a ediție Sibiu Opera Festival va avea loc în perioada 26 septembrie - 12 octombrie 2024, cu participarea Operei Naționale București, Operei Naționale Iași, Operei Naționale Române Cluj, Operei Naționale Române Timișoara, Operei Naționale Craiova.

***

Proiect co-finanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Alte sugestii

Concerte pe Acoperiș
Minunata Muzica Nouă - Brave New Music
FESTIVAL - CONCURS INTERNAȚIONAL DE INTERPRETARE PIANISTICĂ ȘI COMPOZIȚIE „CARL FILTSCH”
ZILELE MUZICALE ROMÂNO - AMERICANE