"Sămânța plantată de Petre Sbârcea a rodit cu precizie matematică"

"Sămânța plantată de Petre Sbârcea a rodit cu precizie matematică"


Cuvântul rostit de dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, la funeraliile maestrului Petre Sbârcea.

Vă invit să ne amintim acum, la despărțirea maestrului de LUME, de momentul în care s-a întâlnit cu LUMEA. Se pare că o întâmplare nu lipsită de umor a făcut ca de la momentul nașterii până când a fost declarat născut să fi trecut 17 zile. Vă invit să ne imaginăm azi că, printr-o intervenție divină, putem beneficia de același fugato temporal. Să ne închipuim
că putem să ne despărțim cu adevărat abia peste alte zile, undeva în viitor. Așadar, în timpul pe care îl mai avem de petrecut împreună cu maestrul, să ne amintim ce moștenire ne propune să clădim în viitor.
Director al Filarmonicii de Stat Sibiu, Petre Sbârcea a remodelat o instituție simfonică între 1976 și 1990, deschizând-o către Europa într-o epocă în care nu era deloc ușor. Felul în
care Filarmonica din Sibiu a evoluat până azi i se datorează într-o măsură covârșitoare.
Azi, în anul 2021, Filarmonica de Stat Sibiu a început cel mai amplu turneu european din istoria sa. Nu este deloc întâmplător, așa cum știți, coincidențe nu există. Acum 40 de
ani, în 1981, Petre Sbârcea realiza și organiza primul turneu internațional al filarmonicii sale de suflet - Sibiul.
Ce omagiu mai mare și-ar fi închipuit maestrul decât să își vadă numele pomenit în 37 de orașe europene?
Iarăși ne aflăm într-o polifonie temporală, exact cum vă aminteam întâmplarea de la nașterea sa, și voi continua cu încă un subiect propus de maestru și un răspuns dat de filarmonica de Suflet.
Maestrul a avut bucuria de a fi răsplătit pentru întreaga activitate cu Ordinul Meritul Cultural de către Președintele României. Sămânța plantată de Petre Sbârcea, directorul și dirijorul principal al Filarmonicii Sibiu, a rodit cu precizie matematică. În anul 2021, Filarmonica pe care a condus-o a primit ca un răspuns peste timp Meritul Cultural în grad de Comandor de la Președintele României.
Desigur că moștenirile culturale, intelectuale și spirituale sunt imposibil de cuantificat.
Cum aș putea oare să vă povestesc despre ce au învățat studenții maestrului invitați la pupitrul Filarmonicii sibiene? Ce aș putea să vă exemplific din felul în care orchestra a evoluat sub conducerea maestrului și cum întregul Sibiu muzical s-a dezvoltat datorită lui?
Vă propun în schimb să devenim toți discipolii maestrului Petre Sbârcea și să lăsăm moșteniri la fel de valoroase, care să se transforme în confirmări peste timp.
Drum lin, Maestre!

Alte sugestii

"Până în ultima clipă am crezut că vom putea susține acest concert pentru dumneavoastră"
Solidaritate în vremuri de restriște
"La ceas de Carnaval!" (Cronică de Aurora Oprea, leaderstalk.ro)
Ioana Turcu și flautul fermecat
Harpista Adriana Cazacu, o prezență încântătoare pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu