Nr. 804/20.12.2024 | ANUNȚ CONCURS - Director (1 post)
Filarmonica de Stat Sibiu anunță scoaterea la concurs, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice a următorului post contractual vacant:
Ø 1 post de Director - Compartiment Financiar Contabil,studii superioare de lungă durată în domeniul economic – în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu - cu normă întreagă, 8 ore/zi, pe perioadă nedeterminată;
A. DOSARUL DE CONCURS
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
a) formular tip de înscriere la concurs (se descarca de pe ”www.filarmonicasibiu.ro”- secțiunea ”locuri de muncă”) ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) copia carnetului de muncă sau, după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale;
Notă: Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, anterior datei de susținere a primei probe a concursului (proba scrisă și/sau practică, după caz).
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
Notă: Adeverinţa va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi (în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă), adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile a căror activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae model comun european;
Copiile de pe actele prevăzute la literele b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la litera g) se prezintă însoţite de documentele originale, în vederea certificării conformităţii copiei cu originalul.
B. CONDIȚII GENERALE:
cele prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 1336/ 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, respectiv condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, petru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
C. CONDIȚII SPECIFICE (conform fișei de post):
a) Studii, perfecționări, specializări: absolvent cu studii superioare al facultății de științe economice;
b) Vechime în muncă și în specialitatea studiilor: minim 6 ani și 6 luni;
c) Stare de sănătate corespunzătoare desfăşurării activităţi specifice postului de director.
Atribuțiile principale ale postului (conform fișei postului)
1. Organizează, controlează și răspunde de întocmirea lucrărilor de planificare financiară;
- Urmărește încadrarea în limite a veniturilor și cheltuielilor aprobate prin buget;
- Verifică efectuarea corectă și la zi a înregistrărilor contabile;
- Urmărește încasarea debitelor de orice natură și face demersurile necesare pentru lichidarea acestora;
- Controlează și răspunde de îndeplinirea atribuțiilor ce revin compartimentului finanaciar-contabil, conduce și coordonează întreaga activitate financiar-contabilă a instituției, în conformitate cu legislația în vigoare;
- Întocmește bilanțul contabil, anexele și notele explicative ale dării de seama contabile;
- Asigură aplicarea prevederilor legale privind salarizarea personalului;
- Asigură întocmirea corectă, circulația și păstrerea corespunzătoare a documentelor justificative și înregistrărilor contabile;
- Soluționează corespondența în legatură cu activitatea finanaciar-contabilă;
- Verifică registrul de casă;
- Întocmește, împreună cu conducerea instituției proiectul de buget (planul de venituri și cheltuieli), iar după aprobarea acestuia ia toate măsurile necesare pentru executarea acestuia;
- Solicită ordonatorului principal de credite deschideri de credite bugetare, retrageri de credite bugetare, virări de credite bugetare și schimbări de trimestrialitate privind bugetul de venituri și cheltuieli al instituției, pentru desfășurarea în bune condiții a activității financiar-contabile;
- Întocmește situații financiare lunare privind principalii indicatorii de bilanț simplificat și le raportează ordonatorului principal de credite bugetare;
- Întocmește situații lunare privind chiriile încasate și le raportează ordonatorului principal de credite;
- Întocmește situații lunare privind sporurile acordate personalului pentru încadrarea în limite legale și le raportează ordonatorului principal de credite;
- Întocmește deconturile financiare pentru finanțările primite pentru proiectele culturale realizate și le depune în termen la finanțatori;
- Întocmește monitorizarea cheltuielilor de personal lunară și trimestrială și o raportează ordonatorului principal de credite;
- Răspunde pentru corectitudinea evidențelor contabile în corelație cu respectarea legislatiei în vigoare;
- Verifică documentele privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituției conform O.M.F. nr. 1792/2002;
- Răspunde de desfășurarea ritmică a operațiunilor de decontare a contravalorii lucrărilor executate, serviciilor prestate, încasarea chiriilor şi urmăreşte încasarea debitelor;
- Organizează și efectuează controlul financiar preventiv asupra tuturor documentelor și actelor justificative intrate în contabilitate – aplică viza de control financiar preventiv în conformitate cu dispozițiile legale;
- Instruiește și controlează periodic personalul care gestionează valori materiale si bănești;
- Calculează diferențele salariale obținute pe personalul angajat prin hotărâri judecătorești, aplică indicele inflației și dobânda la data plății, întocmește statele de plată anual până la stingerea lor;
- Stă la dispoziția organelor de control financiar, dând lămuririle necesare si punându-le la dispoziție toate actele și documentele solicitate pe linie financiară;
- Rezolvă orice alte sarcini prevazute în actele normative referitoare la activitatea financiar contabilă și execută sarcinile transmise de managerul instituției.
Aria de responsabilitate a postului
1. Respectă programul de lucru; sarcinile de serviciu nu sunt limitative, se vor completa ori de cate ori este nevoie, pentru bunul mers al activităţii; îndeplineşte şi alte sarcini date de către şefii ierarhici.
2. Raspunde pentru:
În raport cu alte persoane:
- Rezolvarea promptă a problemelor venite din partea șefilor de partidă în ceea ce priveşte sfera economică
- Cooperarea optimă cu toţi membrii instituției
- Onestitate şi confidenţialitate vizavi de persoanele din interiorul şi exteriorul instituției cu care intră în contact
În raport cu aparatura pe care o utilizează:
- Menţinerea la standarde bune de funcţionare a aparatutrii/instrumentelor din dotare
- Utilizarea responsabilă a instrumentelor din dotare, fără abuzuri
- Anunţarea oricărei defecţiuni administratorului sediului
În raport cu produsele muncii:
- Conştiinciozitate vizavi de sarcinile pe care le are de îndeplinit
- Păstrarea confidenţialităţii rezultatelor obţinute şi a informaţiilor pe care le deţine privitor la problematica instituției.
În raport cu disciplina muncii:
- Respectă normele de securitate a informaţiei impuse de instituție, din punct de vedere financiar și administrativ.
- Se achită la timp de toate responsabilităţile care îi revin pe linie financiar-contabilă și administrativă.
- Respecta normele de sănătate și securitate a muncii impuse de legislatia în vigoare.
Privind precizia şi punctualitatea:
- Va respecta programul de lucru conform normelor interne ale instituției.
- Transmite la timp rapoartele şi informările solicitate de departamentele din sectorul administrativ sau departamentul artistic.
În raport cu metode/programe:
- Preocuparea continuă de autoperfecţionare prin participare la cursuri/traininguri.
Privind relaţiile cu alţii/comunicarea:
- Este prompt în relaţiile cu partenerii/colaboratorii, în scris sau oral
- Menţine relaţii colegiale şi cooperează cu colegii
- Este politicos în relaţiile cu partenerii/colaboratorii, dând dovadă de maniere şi amabilitate echilibrată
- Menţine relaţii corecte cu institutiile și societațile cu care colaborează
În raport cu organismele din cadrul institutiei :
· Respectă membrii Comisiei de disciplină și deciziile acestei comisii
Atribuţii generale ale postului
1. Respectă prevederile Regulamentului de Ordine Interioară al Filarmonicii de Stat Sibiu, ale Contractului de muncă la nivel de instituție, respectiv la nivel de ramură - cultură. Se achită de atribuţiile prevăzute în fişa postului şi de sarcinile concrete de muncă conform standardelor de performanţă ale postului.
2. Răspunde în faţa managerului general al instituţiei.
4. Obligaţia de a efectua periodic cursuri de formare profesioanala continua care să-i asigure adpatarea necesară aducerii unui aport optim în vederea realizării activităţii Filarmonicii de Stat Sibiu.
Norme etice obligatorii corespunzătoare ocupantului postului
1. Va servi cu responsabilitate interesele Filarmonicii de Stat Sibiu, ale conducătorilor şi salariaţilor acesteia.
2. Va fi ghidat în toate activităţile de adevăr, dreptate, acurateţe şi bun gust.
3. În exercitarea atribuţiilor va aborda un comportament care să exercite o influenţă pozitivă asupra colaboratorilor.
4. Va acorda aceeași consideraţie drepturilor şi intereselor celorlalţi ca şi cerinţelor personale.
5. Va menţine o atitudine echilibrată şi va lua în considerare ideile şi opiniile altora.
6. Rolul în cadrul institutiei, va fi privit ca o obligaţie de a-i ajuta pe colaboratori să-şi îndeplinească aspiraţiile personale şi profesionale.
7. Va informa pe cei interesaţi asupra modului de lucru din sfera sa de activitate.
8. Va folosi metode autorizate şi recunoscute pentru creșterea eficienţei şi raţionalizarea resurselor.
9. In cazul survenirii unui conflict de interese va fi ghidat de buna credință și va atenționa, în timp util, conducerea institutiei în vederea evitării acestei situații.
10. Va respecta competenţa profesională a colegilor, şi va munci împreună cu ei pentru a susţine şi promova obiectivele şi programele artistice ale instituției.
1. Conducere și organizare activitate departament financiar – contabil, personal-salarizare, juridic, administrativ;
2. Exercitare controlul financiar preventiv propriu;
3. Intocmire darea de seama contabilă și situații financiare lunare;
4. Fundamentare buget venituri și cheltuieli, rectificari, retrageri și virari de credite bugetare;
5. Control angajamente bugetare (CAB);
6. Contabilitate instituții publice;
7. Inventariere patrimoniu.
- LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice
- LEGE nr. 82 din 24 decembrie 1991 (*republicată*) a contabilităţii
- ORDIN nr. 1.917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia
- Lege nr. 53 din 24 ianuarie 2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- ORDONANŢA nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale
- Ordonanţa nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituţiile publice de cultură şi de impresariat artistic
- Hotărârea nr. 714 din 13 septembrie 2018, privind drepturile şi obligațiile personalului autorităților şi instituțiilor publice pe perioada delegării şi detașării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localității în interesul serviciului
- Legea nr. 273 din 29 iunie 2006privind finanțele publice locale
- Ordinului M.F. nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidența şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale
- Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii
- LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
- LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (**republicată**) Codul muncii*)
D. CALENDARUL CONCURSULUI:
I. TERMENUL ȘI MODALITATEA DE DEPUNERE A DOSARELOR
Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor depune/ transmite dosarul de concurs până la data de 20.01.2025, ora 16.00, astfel:
1) La Biroul Resurselor Umane al instituției din Mun. Sibiu, Str. Cetățiii nr. 3-5, Jud. Sibiu, în zilele lucrătoare (luni-vineri), în intervalul orar: 8-16, telefon: 0735 566 489;
2) Prin Poșta Română sau serviciul de curierat rapid, la adresa: Mun. Sibiu, Str. Cetății nr. 3-5, Jud. Sibiu, cod poștal 550160, în atenția Biroului Resurselor Umane;
3) Prin poșta electronică, la adresa de e-mail: salarizare@filarmonicasibiu.ro
NOTĂ:
- În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a prezenta dosarul de concurs împreună cu originalul documentelor prevăzute la punctul A de mai sus (dosarul de concurs), literele b) – e), pentru certificarea copiilor cu originalul, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz;
- Pentru a fi înregistrate, dosarele transmise prin poșta română sau serviciul de curierat rapid trebuie să ajungă la biroul de resurse umane al instituției cel târziu în ultima zi de depunere a dosarelor, prevăzută mai sus, ora 16 (indiferent de data de transmitere a poștei);
- Transmiterea documentelor prin poşta electronică se realizează în format pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Nerespectarea notei de mai sus duce la respingerea dosarului de concurs.
II. ETAPELE CONCURSULUI
Calendarul de desfășurare a concursului:
| - data limită de depunere a dosarului de concurs | 20.01.2025 | ora 1600
| - selecţia dosarelor de concurs | 21.01.2025 | ora 1100
| - afişarea rezultatelor în urma selecţiei dosarelor de concurs | 21.01.2025 | ora 1400
| - depunerea contestaţiilor în urma selecţiei dosarelor – termen limita | 22.01.2025 | ora 1400
| - afişarea rezultatelor finale în urma soluţionării contestaţiilor(dacă este cazul) | 22.01.2025 | ora 1600
| - desfăşurarea probei scrise | 23.01.2025 | ora 1300
| - afișarea rezultatelor | 27.01.2025 | ora 1200
| - depunerea contestațiilor în urma probei scrise – termen limită | 28.01.2025 | ora 1200
| - afişarea rezultatelor finale în urma soluţionării contestaţiilor (dacă este cazul) | 28.01.2025 | ora 1500
| - interviul | 29.01.2025 | ora 1100
| - afișarea rezultatelor | 29.01.2025 | ora 1400
| - depunerea contestațiilor în urma interviului – termen limită | 30.01.2025 | ora 1400
| - afişarea rezultatelor finale în urma soluţionării contestaţiilor (dacă este cazul) | 30.01.2025 | ora 1600
| - afişarea rezultatelor finale | 31.01.2025 | ora 1200
| - selecţia dosarelor de concurs | 21.01.2025 | ora 1100
| - afişarea rezultatelor în urma selecţiei dosarelor de concurs | 21.01.2025 | ora 1400
| - depunerea contestaţiilor în urma selecţiei dosarelor – termen limita | 22.01.2025 | ora 1400
| - afişarea rezultatelor finale în urma soluţionării contestaţiilor(dacă este cazul) | 22.01.2025 | ora 1600
| - desfăşurarea probei scrise | 23.01.2025 | ora 1300
| - afișarea rezultatelor | 27.01.2025 | ora 1200
| - depunerea contestațiilor în urma probei scrise – termen limită | 28.01.2025 | ora 1200
| - afişarea rezultatelor finale în urma soluţionării contestaţiilor (dacă este cazul) | 28.01.2025 | ora 1500
| - interviul | 29.01.2025 | ora 1100
| - afișarea rezultatelor | 29.01.2025 | ora 1400
| - depunerea contestațiilor în urma interviului – termen limită | 30.01.2025 | ora 1400
| - afişarea rezultatelor finale în urma soluţionării contestaţiilor (dacă este cazul) | 30.01.2025 | ora 1600
| - afişarea rezultatelor finale | 31.01.2025 | ora 1200
III. AFIȘAREA REZULTATELOR fiecărei etape a concursului.
SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR
Afișarea tuturor rezultatelor concursului se va face la avizierul instituției din str. Cetății nr. 3-5, mun. Sibiu, jud. Sibiu și pe pagina de internet la: www.filarmonicasibiu.ro, secțiunea “locuri de muncă”.
NOTĂ:
· Doar candidații admiși la o etapă anterioară pot participa la etapa următoare.
· Termenul de o zi lucrătoare începe de la data şi ora afişării rezultatelor selecţiei sau a probelor de concurs şi se încheie în ziua lucrătoare următoare la aceeaşi oră la care a început.
· Termenul care începe într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală se consideră că începe în prima zi de lucru următoare.
· Termenul care se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
E. INFORMAȚII SUPLIMENTARE privind desfășurarea concursului se pot obține la biroul de resurse umane al instituției din str. Cetății nr. 3-5, mun. Sibiu, jud. Sibiu și la telefon: 0735 566 489.
[1] Poate cuprinde acte normative, lucrări, articole de specialitate sau surse de informare şi documente expres indicate, cu relevanţă pentru funcţia contractuală vacantă sau temporar vacantă pentru care se organizează concursul. Bibliografia se va aproba de conducătorul instituţiei publice
[2] Se stabilește pe baza bibliografiei;
Descarcă formularul de înscriere la concurs: