Mia Popescu - Timpan/Percuție

Mia Popescu - Timpan/Percuție


Mia Popescu a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, în anul 2003, la clasa maestrului Laurențiu Băcanu și profesorului dr. Alexandru Matei.
S-a perfecționat prin participarea la cursurile de măiestrie ale profesorului dr. h.c. Peter Sadlo.
A fost membru al ansamblului de percuție “Game” în perioada 1999-2005.
În anul 2000, a obținut o bursă de la fundația Celibidache.
În perioada 1999-2005, a fost colaborator permanent al orchestrei simfonice a Filarmonicii “G. Enescu”, alături de care, în 2003, a participat la Festivalul "G.Enescu", colaborator permanent al Orchestrei de Camera Radio, în perioada 2000-2005, și, de asemenea, a colaborat cu orchestra Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Rm. Vâlcea și a Filarmonicii Oltenia din Craiova.
În 2005 devine membru al Orchestrei Filarmonicii Libaneze, precum și profesor de percuție la Conservatorul Național Libanez.
În 2009 a interpretat în calitate de solist, în primă audiție în Liban, alături de Orchestra Filarmonică Libaneză, Concertul de percuție de Andre Jolivet.
Fondator al ansamblului de percuție "Beirut Percussion", al Conservatorului Național Libanez.
Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Libaneze, a participat la numeroase festivaluri internaționale: Festivalul Baalbeck, Festivalul Al Bustan, Festivalul Byblos, Festivalul Beiteddine, Festivalul Zouk Mikael, Festivalul Tyr, Ehden etc.
În noiembrie 2018 a interpretat ca solist, în premieră mondială, Concertul nr.5 pentru orgă, orchestră de coarde și timpani, de Naji Hakim, sub bagheta maestrului Hakim însuși.
În iulie 2021 a înregistrat Concertul nr.1 pentru pian, cvintet de coarde, baterie și timpani, de Omar Rahbany, interpretat și dirijat de Omar Rahbany însuși.
În aprilie 2022 devine membru al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Alte sugestii

Solist concertist | Ștefan Cazacu - violoncel
Andreea Baicu - Vioara II
Paula Gherasim - Vioara II
Alexandru Timilie - Vioara II - șef partidă
Octavian Gheorghiu - Clarinet