Speranțe și aspirații pe calea credinței

Speranțe și aspirații pe calea credinței


Parohia Evanghelică din Sibiu și Filarmonica de Stat Sibiu organizează un eveniment muzical în cadrul proiectului “Concert de Crăciun” cofinanţat de Primăria municipiului Sibiu.
     
Concertul dirijat de Jürg Leutert va avea loc duminică, 12 decembrie 2021, începând cu ora 18:00, în Biserica Evanghelică “Sf. Maria” din Piața Huet. Biletele vor putea fi achiziționate din sacristia bisericii.        
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu are un repertoriu vast, din perioada barocului până la muzica zilelor noastre, iar de această dată va interpreta oratoriul lui Carl Philipp Emanuel Bach “Israeliții în deșert”, alături de Corul Bach din Sibiu şi patru solişti vocali. Îşi vor da concursul soprana Melinda Samson, soprana Renata Gebe-Fügi, tenorul Nicolae Simonov și baritonul Dan Cristian Hodrea.
Cu ocazia jubileului Brukenthal din acest an, Parohia Evanghelică din Sibiu a organizat mai multe evenimente muzicale cu lucrări care au pătruns în Transilvania prin inițiativa baronului Samuel von Brukenthal și au fost interpretate și pe plan local la acea vreme. Cea mai mare lucrare documentată atunci este oratoriul lui Carl Philipp Emanuel Bach “Israeliții în deșert”. Tematic, lucrarea evidențiază drumul poporului Israel din captivitate spre Țara Promisă. Prin urmare, subiectul este preluat din Vechiul Testament şi se pot trasa cu ușurință legăturile mai departe, până la apariția lui Mesia, a cărui naștere o sărbătorim de Crăciun. Adventul, care reprezintă perioada noastră de pregătire creștină pentru această aniversare, este un timp de căutare și repaus. Tocmai acest lucru l-a făcut şi poporul Israel de nenumărate ori în lunga și anevoioasa sa călătorie din captivitate.
***
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
***
Sprijiniţi muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniţi mecena prin donaţii onorifice în contul:
RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)
***
Urmăriţi-ne pe: www.facebook.com/FilarmonicaSibiu | www.youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu | www.instagram.com/filarmonicasibiu | https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa | www.tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu

Alte sugestii

Muzica merge mai departe!
Două concerte și o singură grevă
Ștefan Cazacu, nominalizat la Premiul pentru muzică oferit de Radio România Cultural
Primăvară muzicală
SAIFS încalcă dreptul la muncă al angajaților care nu fac parte din sindicat și obstrucționează, din nou, organizarea concertului simfonic!