Interviu cu soprana Teodora Gheorghiu
„Munca depășește cu mult importanța talentului”
O voce tânără a urcat pe scena Sibiu Opera Festival în cadrul ultimei seri de gală a festivalului. Aș spune că Teodora Gheorghiu are o fire timidă, care abia așteaptă să fie întrebată pentru a începe să povestească despre tainele meseriei sale, dar puterea din vocea ei mă oprește din a face astfel de afirmații. Soprana surprinde prin fiecare notă cântată, prin teatralitatea care îi învăluie ființa, prin ceea ce îi poți citi în ochii mari și negri.
A cântat și ea pe cele mai strălucitoare scene europene și internaționale, dar o relație specială o leagă de micul burg medieval din inima României. În Sibiu a cântat deseori în Catedrala Evanghelică. În țară nu cântă atât de mult, chiar dacă i-ar plăcea enorm să mai vină și „acasă”.
Discuția purtată în recepția hotelului a fost una cât se poate de onestă, nu cu soprana Teodora Gheorghiu, ci cu omul Teodora Gheorghiu, această ființă complexă ce se ascunde în spatele costumelor bufante și a scenelor decorate.
De ce faceți muzică?
Muzica este în primul rând o vocație. Este ceva care te atrage înspre meseria asta. Apoi se adaugă foarte multă muncă. De cele mai multe ori oamenii au impresia că ceea ce văd într-un spectacol este totul, dar într-un spectacol se adună ani de muncă, de sacrificii, de întrebări, de dubii, de momente dificile... Momentele dificile ne clădesc ca artiști și ca oameni.
Dumneavoastră cum ați ajuns la muzică? A fost propria dorință sau o presiune din partea familiei?
Nu a fost deloc presiunea familiei. Eu am cântat de mic copil, din gădiniță. Am intrat la școala de muzică studiind flautul, dar în paralel cântam într-un cor de copii, unde eram solistă. Acolo mi s-a dezvoltat gustul cântatului vocal. Am simțit totdeauna că flautul e un instrument, pe când vocea e parte din mine. Am făcut o separare foarte clară pentru că emoțiile pe care le aveam la cor erau constructive, mă ajutau să cresc, pe când cele dinainte de a cânta la flaut erau emoții care mă blocau. Așa mi-am dat seama că acesta este, de fapt, drumul meu.
Mai aveți emoții înainte de concerte?
Da, tot timpul, nu există să nu am emoții. O mare actriță, Sarah Bernardt, care spunea că „emoțiile vin odată cu talentul”.
Dumneavoastră când v-ați descoperit talentul?
Talentul este în noi, este sămânța. Această sămânță trebuie udată cu multă muncă. Talentul e descoperit de profesori în școală. Talentul e doar o mică părticică din ceea ce va urma, dar fără talent nu poți să abordezi o carieră muzicală. Munca depășește cu mult importanța talentului.
Cât de riguroasă este lumea operei?
Foarte riguroasă. Chiar dacă nu pare, disciplina trebuie să fie extraordinar de mare. Vocea este un instrument tare delicat. Orice schimbare de temperatură, orice trăire pe care o avem, probleme personale, totul afectează vocea. Toată disciplina asta ajută să controlezi și să înțelegi modul de a funcționare al instrumentului propriu, apoi fiecare cântăreț își găsește modul lui de a se organiza îniante de spectacol sau programul de studiu. Eu, de exemplu, sunt foarte matinală, cânt foarte bine de dimineață. Depinde de fiecare, nu există o regulă.
Această atenție la cele mai mici detalii vă mai lasă loc de a improviza și de a mai lăsa lucrurile să se întâmple de la sine?
Numai după ce planul riguros este urmat începe cu adevărat creația. Creația și inspirația vin după ce totul a fost foarte bine planificat. Pe scenă, în momentul în care ai un sistem foarte clar, poți să te desfășori, te poți considera liber să mergi în voia inspirației.
De unde vine inspirația?
Cred că acolo e vorba de talent. Inspirația e capacitatea de a te adapta în funcție de situație, de a-ți găsi un drum personal fără a te lăsa influențat de ceilalți. Acolo vine taletul.
Există rutină?
Trebuie să existe rutina studiului, să știi dimineața când te trezești că trebuie să acorzi minim 2 ore studiului. Genul acesta de rutină este esențial. Dacă vorbim de o rutină a spectacolului, nu, ea nu ar trebui să fie. E important să păstrezi prospețimea în fiecare lucru pe care îl cânți.
Cum v-a format muzica?
Nici măcar nu îmi mai dau seama. Este o parte atât de mare din mine încât nu pot să spun exact. În momentul în care studiezi muzica, sau arte în general, nu mergi numai în direcția studiului. Muzica e un complex care ține de estetică, de istorie, de lumea în care trăim. Ca să putem înțelege cu adevărat ceea ce se întâmplă pe scenă, fie că e operă sau concert, trebuie să înțelegem epoca respectivă. E un univers atât de complex încât nu pot spune cu exactitate în ce direcție m-a format muzica.
Cât de importantă este educația muzicală în viața unui tânăr?
Este esențială. Orice tânăr ar trebui să guste măcar puțin din marea muzică. Ea nu trebuie să fie un fond sonor. Muzica, nu numai că instruiește la un nivel foarte înalt, dar și ajută la înțelegera lucrurilor de nerostit, cele care nu sunt neapărat exprimate în cuvinte, te poate duce dincolo de lucruri. În lumea aceasta nu totul e vizibil și tocmai aici intervine frumusețea și importanța marii muzici, pe care o descoperi și o redescoperi o viață întreagă.
De ce credeți că se pierde interesul pentru operă?
E o problemă complexă. Eu cred că totul pornește din școală. Dacă un copil nu este introdus în lumea marii muzici, la vârsta adultă îi va fi foarte greu să se descurce. Dacă am vrea cu adevărat să formăm un public, ar trebui să facem ca încă din școală fiecare copil măcar să atingă un instrument, să vadă cum funcționează, să asculte, să învețe puțin despre marii compozitori, despre lucrările cele mai importante. E o bogăție pe care nu ar trebui să o rateze.
„Muzica te îmbogățește ”
Au existat dubii în cariera dumneavoastră?
Nu există artist care să nu fi trecut măcar printr-o criză majoră. Cum am mai spus, crizele majore ne construiesc, ne dau măsura lucrurilor și, câteodată, ne ajută să alegem direcția. Pe moment pare o situație fără ieșire, care nu va reporni ca înainte, dar repornește de cele mai multe ori.
Muzica are limiări?
Da, sigur. Trebuie să aibă limitări, ca orice lucru care se învârte în jurul nostru. Numai în limită există libertate.
Muzica vă e scop sau mijloc?
Trebuie să fie un mijloc, un drum ca tot ceea ce trăim noi. Dacă devine scop îi tăiem aripile.
Întâlniri care v-au influențat cariera...
Unele întâlniri de acest gen nu sunt neapărat față în față, sunt spirituale, sau ascultând un interviu, sau citind o carte. Viziunea asupra artei și asupra muzicii mi-a fost schimbată de un personaj foarte cunoscut în lumea muzicală, Sergiu Celibidache. Eram studentă când ascultam interviuri cu el și mi s-a deschis o lume absolut extraordinară. Era, de fapt, filozoful muzician, omul pe care l-am admirat și-l admir în continuare extraordinar de mult. Celibidache spunea că „într-o repetiție există 1000 de nu”. E un singur adevăr în muzică.
Există loc pentru teamă în această meserie?
Teama poate că e chiar pe primul loc. (râde) Bine, nu pe primul loc, dar după dorință vine teama. Dar ea are și părți pozitive: te ajută să fii prudent. Poți face și nebunii, însă să nu mergi prea departe, să nu forțezi vocea. Noi nu putem juca aproape orice personaj dorim, ca actorii. Noi suntem limitați de voce.
Și ce personaj v-ați fi dorit să jucați, dar nu ați putut?
„Tosca” de Puccini nu aș putea să fac. Nu e nici pe firea mea, nici pe vocea mea.
Mai puteți asculta muzică fără să o analizați?
E un mare efort. Face parte din meserie. De multe ori capul o ia înainte și începe analiza, înainte să-i spui tu „stop! Vreau să mă bucur de muzică”. De-asta nu prea ascult operă în timpul liber. Marea mea dragoste încă din liceu este muzica de cameră, plăcere datorită faptului că am studiat un instrument probabil. E muzica pe care o pot asculta fără să judec.
Ce sunt aplauzele pentru dumneavoastră? Cum le simțiți?
Sunt o formă de recompensă. Chiar m-am gândit, în perioada asta ciudată, s-au făcut foarte multe concerte cu sala goală, oare ce au simțit artiștii după concert? E un gol care nu e umplut de nimic. Faptul că există public în sală este un transfer de energie. Dacă nu există transferul acesta, e foarte greu. Noi trăim pentru scenă, nu pentru a cânta între patru pereți. Perioadele ca aceasta te fac să te întrebi, ca artist, care este rolul tău, care este direcția în care vei merge...
Ce provocări aveți pentru viitor?
Totul este o provocare. (râde) Să-mi țin vocea proaspătă, e una dintre cele mai mari provocări. Și să-mi găsesc motivația în lipsa publicului.
de Teodora Minea