Daria Parkhomenko, talentata pianistă rusă de origine română, încheie Concursul Internațional George Enescu la Sibiu cu un recital extraordinar
Recitalul de excepție al pianistei Daria Parkhomenko va încheia într-o manieră grandioasă seria de evenimente sub egida Concursului Internațional „George Enescu”, organizat pentru al treilea an la Sibiu de Asociația Culturală Play, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu.
Recitalul Dariei Parkhomenko, laureată a Concursului Internațional „George Enescu” din anul 2018 la secțiunea pian, este programat sâmbătă, 21 septembrie 2024, la ora 19:00, în Sala Thalia din Sibiu.
Ultimul set de bilete a fost scos la vânzare pe platforma IaBilet.ro la prețul de 60 lei pentru acces general sau 40 lei pentru elevi, studenți, pensionari sau abonați ai Filarmonicii Sibiu: https://bit.ly/CGE-2024-Recital3.
Daria Parkhomenko – o pianistă de primă clasă descrisă drept "leading lady"
Daria Parkhomenko este o tânără pianistă rusă de origine română, unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale, care ne va frapa cu maturitatea muzicală și versatilitatea stilistică.
Recitalul artistei prezintă un repertoriu de excepție, care îmbină rafinamentul lucrărilor clasice cu energia inovatoare a muzicii moderne. Publicul va avea ocazia să savureze Nocturnele op.33 de Gabriel Fauré, urmate de impunătoarea Suită pentru pian op.10 de George Enescu, o lucrare monumentală ce subliniază profundele rădăcini ale compozitorului în tradiția muzicală românească. În a doua parte a recitalului, vom fi ghidați în lumea dramatică și emoțională a lui Serghei Rahmaninov, cu celebrele 9 Etudes-Tableaux op.39, ce explorează stări emoționale diverse și subtile, de la lirismul din “The sea and the seagulls” la energia tumultuoasă a “Marche funèbre”.
Laureată a Concursului Internațional „George Enescu” din 2018 la secțiunea pian, Daria Parkhomenko a impresionat juriul și publicul cu tehnica strălucitoare și sensibilitatea artistică deosebită. Născută în Rusia, dar cu origini românești, Daria este astăzi recunoscută internațional pentru interpretările sale rafinate și profunde, cucerind cele mai prestigioase scene ale lumii și colaborând cu orchestre și dirijori de prim rang.
Concertele susținute în săli de prestigiu ale lumii au consacrat-o drept una dintre cele mai promițătoare figuri ale scenei muzicii clasice contemporane. Cariera sa strălucitoare este confirmată de numeroasele premii obținute la peste 15 concursuri naționale și internaționale de pian desfășurate în Japonia, Lituania, Germania și Italia.
Pe lângă activitatea solistică, Daria Parkhomenko este pasionată de muzica de cameră. În această calitate, a cântat alături de violonistul Jiae Park și violoncelistul Jakob Kuchenbuch în formația „HON Trio”, primind aprecieri entuziaste din partea criticii internaționale.
Artista și-a lansat albumul de debut cu lucrări pentru pian ale compozitorului român George Enescu în octombrie 2022. Acest album s-a bucurat de o popularitate remarcabilă și recenzii excelente pe plan internațional, fiind nominalizat la prestigioase premii, inclusiv Opus Klassik și „Preis der deutschen Schallplattenkritik” în anul 2023.
Seria de recitaluri din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” reprezintă o celebrare a excelenței muzicale, un omagiu adus geniului creativ la 143 de ani de la nașterea sa și un prilej de a asculta mari talente ale generației actuale.
Recitalul Dariei Parkhomenko marchează ultimul eveniment din cadrul acestei ediții a Concursului „George Enescu”, care a oferit publicului șansa de a asculta 6 tineri artiști de excepție, vârf de lance al generației lor: primul recital ne-a adus în atenție artiștii George Todică (pian) și Constantin Borodin (violoncel) – laureați cu Premiul II la Concursul Internațional George Enescu ediția 2022, iar în cel de-al doilea recital publicul i-a ascultat pe cei 3 mari câștigători ai ediției din anul 2022 – Alexandra Segal (pian), Maria Marica (vioară) și Benjamin Kruithof (violoncel).
Concursul Internațional George Enescu la Sibiu este organizat de către Asociația Culturală Play și Artexim. Producător: Ministerul Culturii.
Eveniment co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.
Partener: Filarmonica de Stat Sibiu.