Conflictul de muncă de la Filarmonica Sibiu s-a încheiat

Conflictul de muncă de la Filarmonica Sibiu s-a încheiat


După doi ani în care activitatea Filarmonicii de Stat Sibiu a fost afectată grav, apar primele semne de normalitate. Conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu salută decizia SAIFS de a opri conflictul colectiv de muncă și își exprimă speranța că singurele provocări ale următoarei stagiuni vor fi legate de performanțele artistice.
 
Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) a notificat Filarmonica și Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, astăzi, cu privire la încetarea conflictului colectiv de muncă înregistrat la ITM Sibiu pe 11 septembrie 2023 și a admis că "șansele de a finaliza negocierea colectivă prin încheierea unui contract colectiv de muncă sub presiunea conflictului colectiv de muncă sunt extrem de reduse".
 
"Cheia soluționării unei dispute stă întotdeauna într-un dialog deschis. Conducerea Filarmonicii are toată deschiderea pentru a fi semnat Contractul Colectiv de Muncă; întotdeauna a avut-o. Reamintesc opiniei publice faptul că nu avem un astfel de document fundamental numai din cauza solicitărilor care au depășit limitele legale și a tergiversărilor provocate de SAIFS. Dacă sindicatul a înțeles cu adevărat că nu poate obține ceea ce își dorește sabotând activitatea Filarmonicii, sunt convins că avem toate premisele pentru a restabili un climat profesional decent, care să respecte în același timp misiunea socială și culturală a artiștilor, planurile de dezvoltare instituțională, drepturile tuturor angajaților și interesul superior al publicului", a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.



Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Alte sugestii

Instanța dă câștig de cauză Președintei Consiliului Județean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean și dirijorului Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu în procesul intentat de SAIFS
„Concerte pe Acoperiș” | Ediția a VI-a
Încetare conflict colectiv de muncă și reluare negocieri
S-a încheiat ediția a XXIX-a a Concursului Internațional de Pian și Compoziție „Carl Filtsch”
Finaliștii Concursului Internațional de Pian și Compoziție „Carl Filtsch” – ediția a XXIX-a