Fausto Sierakowski Trio @ Errichetta Festival

Fausto Sierakowski Trio @ Errichetta Festival


Bilete:

20 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari)

Gazdă:


Strada Cetății 3-5, Sibiu 550160, Romania

Data și ora:

Despre

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, ora 19.00, Sala Thalia
DARURI MUZICALE

Concert de muzică grecească

Fausto Sierakowski Trio
  • Fausto Sierakowski - saxofon alto
  • Panagiotis Kaitatzis - oud
  • Stratis Skourkeas - percuție

FAUSTO SIERAKOWSKI TRIO

Saxofonist de origine franceză, Fausto Sierakowski trăiește în Grecia din anul 2016.  După 4 ani, ia naștere trio-ul său, cu intenția de a compune lucrări originale inspirate de muzica tradițională orientală din vecinătatea Mării Mediteraneene. Grație unei instrumentații minimale, dar versatile, grupul alternează de la ritmuri frenetice inspirate de Zurna, la atmosfere contemplative sau cântece instrumentale. Toate acestea își au rădăcinile în calitățile expresive și narative ale sistemului modal oriental. Repertoriul este format atât din compoziții originale, cât și din piese din repertoriul popular și clasic.

Stratis Skourkeas s-a născut în Mytilene, pe insula Lesbos. După primele studii de muzică tradițională la Liceul Muzical, a studiat la Universitatea de Artă, departamentul de muzică populară, avându-l ca mentor pe Leuteris Pavlo. A participat la seminariile cu Zohar Fresco și Vaggelis Karipis și a studiat muzica otomană și teoria makam cu Nikos Andrikos. Și-a început cariera profesională în 2006, a cântat și a înregistrat albume cu cele mai importante nume ale scenei tradiționale, dar și moderne din Grecia și a concertat în Europa, SUA și Asia.

Panagiotis Kaitatzis a absolvit Școala de Muzică din Mytilene și Departamentul de muzică populară și Muzică Tradițională a TEI din Epirus, specializându-se în oud. În prezent, el își finalizează studiile postuniversitare în Etnomuzicologie și Antropologie culturală la EKPA. Din 2015, predă la școala de muzică din Mytilene, iar de doi ani este profesor atât la Școala de Muzică din Pallini, cât și la Conservatorul Nakas din Atena.

Fausto Sierakowski s-a născut la Paris în 1988 și s-a mutat la Roma în 2002, iar în 2009 a obținut diploma de saxofon cu maestrul Alfredo Santoloci la Conservatorio Santa Cecilia din Roma, urmând un an în programul Erasmus la Conservatorul Hans Eisler din Berlin. În 2012 a obținut un masterat în improvizație contemporană la New England Conservatory din Boston, unde a studiat cu Anthony Coleman, Hankus Netsky și Frank Carlberg. În timpul studiilor și, ulterior, de la întoarcerea sa în Europa în 2014, a cântat cu Matt Moran, Anthony Coleman, Joe Morris, Alfredo Santoloci, Matt Darriau, Satoshi Takeshi, Hayden Chisholm, Errichetta Underground și Axel Dörner. În 2016 s-a mutat în Grecia pentru a studia muzica clasică otomană cu maestrul Evgenios Voulgaris. În prezent locuiește în Atena, unde cântă cu ansamblurile lui James Wylie, Thymios Atzakas și James Wylie și este membru al grupurilor People of the Wind (cu Alexandros Rizopoulos) și Rodakina (cu Avgerini Gatsi, Maria Ploumi și Evi Kanellou).

*** 

„Din 2009 am căutat frumusețea, fără compromisuri, pentru a împărtăși dragostea noastră pentru muzica tradițională cu publicul.” 


Errichetta Festivalul este inițiativa a unei comunități de muzicieni, uniți de pasiunea pentru muzica tradițională. O pasiune concretizată în studiul practic al tradițiilor specifice, însoțită de o fascinație pentru semnificațiile și rolurile originale jucate de muzică în comunitățile respective.
Festivalul este un loc de reuniune și de sărbătoare. O casă pentru comunitatea de muzicieni, dar și un atelier de împărtășire și inspirație a acestei cercetări, sub forma unor concerte și cursuri de măiestrie. 
Prima ediție a avut loc în anul 2009, iar festivalul se află acum la ediția cu numărul XII. Pentru prima dată, Errichetta Festival călătorește de la Roma spre Sibiu, pentru a celebra „Ziua Minorităților”

www.errichettafestival.com

***

Proiectul "Daruri muzicale" este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2023.
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Fotografii