Ioana Turcu și flautul fermecat

Ioana Turcu și flautul fermecat


Publicul sibian va avea ocazia s-o asculte pe renumita flautistă Ioana Turcu în calitate de solistă a concertului simfonic de joi, 24 februarie.

Absolventă a Academiei de Muzică din Bucureşti, Ioana Turcu (Anastasiu) şi-a completat studiile în Elveția la Hochschule fuer Musik und Theater Bern, unde a obținut diploma de master la clasa prof. Heidi Peter Indermuhle. A participat ca student activ la masterclass-uri cu: Pierre Ives Artaud, Mathias Ziegler, Alan Weiss și Marina Piccinini.

În 2015 a obținut ”cum laude”  titlul de Doctor European în Muzică la Universitatea din Granada, Spania, unde este  membru al grupului de cercetare din cadrul programului de doctorat european „Educacion musical- una perspectiva multidisciplinar”, semnând studii şi articole publicate în reviste de specialitate.

Este laureată a numeroase premii naționale (1990-1994, Premiul I la concursurile naționale de muzică, 1993 – Premiul I la Concursul International de Suflători Brașov, 1994 – Premiul I la Festivalul Darclee, Pitești și la Festivalul Mozart, Constanța) şi internaționale, printre care se numără: Premiul I la Concursul Internațional de Flaut de la Riddes (Elveția) în anul 2002, precum şi titlul „Muzicianul Anului 2003 în Elveția”, acordat de Berner Haller Loge.

Ioana Turcu a activat între anii 2007-2010 ca profesor de flaut în cadrul cursurilor Eduardo Ocon, Malaga, Spania. În perdioada 2007 – 2011 a fost, de asemenea, profesor la ”St. George’s” British School din Malaga, Spania. Începând cu anul 2015 și până în 2019 a fost profesor al Academiei IconArts.

În prezent este profesor de flaut la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București.

Alte sugestii

"Până în ultima clipă am crezut că vom putea susține acest concert pentru dumneavoastră"
Solidaritate în vremuri de restriște
"La ceas de Carnaval!" (Cronică de Aurora Oprea, leaderstalk.ro)
Harpista Adriana Cazacu, o prezență încântătoare pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu
Filarmonica din Sibiu şi Tito Ceccherini – Confluenţe româno-italiene