Salvați Filarmonica Sibiu... de propriul sindicat!
Comunicatul privind declanșarea grevei de avertisment, transmis astăzi, demonstrează că liderii sindicali care de patru ani obstrucționează sistematic întreaga activitate a Filarmonicii Sibiu s-au îndepărtat total de menirea lor artistică. „Prezența la spectacol reprezintă muncă suplimentară potrivit prevederilor Codului Muncii (art. 120 din Legea 53/2003) iar munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, iar salariații nu și-au exprimat acordul”, scrie nonșalant conducerea SAIFS. Având în vedere că însuși obiectul de activitate al instituției este spectacolul/concertul, pare halucinant cum poate considera cineva că apariția artiștilor în fața publicului reprezintă muncă suplimentară și nu înțelegem de ce mai este nevoie să explicăm că o instituție de concerte și spectacole, finanțată din bani publici, organizează astfel de evenimente scenice. Dacă salariații angajați să participe la spectacole - în ciuda faptului că vorbim despre o atribuție prevăzută în contractul de muncă, în fișa postului, regulamente, în legislația specifică - refuză să-și facă datoria prin argumentul că spectacolul reprezintă muncă suplimentară, pentru care ei trebuie să își ofere acordul în mod special, înseamnă că o parte dintre ei ori nu știu ce meserie și-au ales și ce contract de muncă au semnat, ori și-au greșit vocația.
Înțelegem să respectăm dreptul la liberă exprimare al oricui, însă este deja de notorietate planul unor salariați de a opri integral activitatea Filarmonicii.
Toate tergiversările privind redactarea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă se datorează conducerii sindicatului, care cu rea voință a întârziat procedurile tocmai în scopul declanșării conflictului de muncă, finalitatea pe care încearcă să o provoace fiind blocarea totală a activității instituționale, cu toate consecințele legale care decurg din acea stare de fapt.
În ciuda minciunilor răspândite cu seninătate de reprezentanții sindicatului, nu angajatorul a tărăgănat negocierile legate de Contractul Colectiv de Muncă, din moment ce Filarmonica de Stat Sibiu a inițiat negocierile, chemând SAIFS la discuții în august 2022. SAIFS a răspuns abia în 2023, iar documentele arată clar parcursul acestui proces. Celor care sabotează deliberat negocierile și apoi se victimizează prin acțiuni mediatice în care au ajuns să-și implice până și copiii minori - cum ar fi răspândirea de materiale de propagandă înșelătoare - le reamintim că nu au fost epuizate toate căile legale de negociere.
De la invitația la negocieri și până în prezent, Filarmonica de Stat Sibiu a parcurs cu responsabilitate și profesionalism procedurile legale. Aceleași cerințe le avem din partea conducerii SAIFS care și-a anunțat dorința de a contribui la bunul mers al activității instituției, dar a demonstrat exact opusul.
A început negocierea CCM, după multe săptămâni și luni de discuții au rămas câteva articole în divergență între angajator și sindicat, motiv pentru care s-a trecut la concilierea prin intermediul Inspectoratului Teritorial de Muncă. Am propus sindicatului prelungirea concilierii tot la ITM, dar SAIFS nu a acceptat. Am solicitat să trecem la noul pas legal - medierea externă, iar SAIFS s-a opus din nou și a declarat că preferă greva de avertisment. Subliniem că procesul verbal de negociere semnat între angajator și sindicat se finalizează cu precizarea că ambele părți rămân deschise să aplaneze conflictul, în vederea semnării CCM. Semnăturile de pe acest document garantează faptul că negocierile continuă și nu există motive de conflict atâta vreme cât toată lumea este de acord să se continue negocierile.
Afirmațiile conform cărora angajatorul, respectiv managerul ar fi făcut "propuneri absurde în CCM", că "a ignorat propunerile SAIFS", "nu acordă lucrătorilor repaosul săptămânal, îi consideră pe angajații săi ca fiind «inteligență artificială»", "lucrătorii Filarmonicii de Stat Sibiu sunt exploatați", "se practică abuzuri asupra propriilor salariați, abuzuri prin nerespectarea timpului de muncă, de odihnă, a regimului delegării, a normelor de protecție și securitate în muncă" sunt lipsite de argumente sau dovezi, sunt false, mincinoase, calomnioase și încalcă normele etice obligatorii pe care ar trebui să le respectăm în orice societate. În mod uzual, programul de convocare instituțională al muzicienilor din orchestră este de 4 ore pe zi, de luni până joi, de cele mai multe ori ziua de vineri fiind fără convocare. Oricum, faptul că se face referire în mod repetat la persoana managerului și SAIFS nu se limitează doar la funcția acestuia definește gradul de educație al celor care au redactat comunicatul.
Solicităm membrilor sindicatului să înceteze de îndată toate presiunile (inclusiv prin înregistrări neautorizate efectuate în incinta instituției), amenințările, jignirile și intimidările la adresa colegilor care nu fac parte din sindicat, iar mai cu seamă conducerii SAIFS să respecte dreptul publicului la informare corectă și să renunțe la practicile de manipulare a opiniei publice prin intermediul mass media și social media. O minciună repetată la nesfârșit nu devine adevăr!