Peste 150 de artiști participă la Festivalul ICon Arts Transilvania 2024

Peste 150 de artiști participă la Festivalul ICon Arts Transilvania 2024


Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) organizează cea de-a XXII-a ediție a Festivalului ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz și celor mai efervescente creații din domeniul artelor contemporane. Ediția din acest an propune un program eclectic, multidisciplinar și multicultural, în care virtuozitatea muzicii se împletește cu atmosfera pitorească a satelor și orașelor transilvănene și degustarea de preparate tradiționale, spre deliciul publicului.

Timp de 22 zile, ediția ICon Arts din acest an reunește peste 150 de participanți în inima Transilvaniei, unde au parte de inspirația oferită de vestigiile patrimoniului cultural local. În perioada 20 iulie – 11 august, 13 sate și orașe din județele Brașov, Cluj, Mureș și Sibiu (Agnita – nou adăugată pe harta localităților ICon Arts, Avrig, Biertan, Brașov, Copșa Mare, Cund, Daneș, Dealu Frumos, Mediaș, Moșna, Richiș, Rusești, Sibiu) găzduiesc concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru interpreți.

Academia ICon Arts Transilvania

În aceste zile se desfășoară 3 sesiuni ale Academiei ICon Arts, dedicate studenților și elevilor care doresc să-și perfecționeze tehnica în materie de compoziție, interpretare solo și muzică de cameră, sub îndrumarea unor mentori cu nume sonore din lumea muzicală. Timp de 9 zile, tinerii participă la masterclass-urile de canto, chitară, contrabas, corn, flaut, percuție, pian, vioară și violoncel, conduse de profesori renumiți din țări precum România, Ungaria, Regatul Unit al Marii Britanii, Japonia sau Coreea de Sud.
În perioada 20 – 28 iulie au loc la Biertan și în împrejurimi masterclass-urile conduse de Remus Azoiței (vioară), Veronica Anușca și Cristian Hodrea (canto), László Fenyő (violoncel), Dorin Marc (contrabas), Costin Soare și Dragoș Ilie (chitară), Seung Myeong Oh și Alexandru Anastasiu (percuție), iar la Rusești – de Alexandru Marc (corn). În perioada 28 iulie – 5 august studiul continuă la Biertan cu masterclass-urile conduse de Ladislau Csendes (vioară), Elena Mosuc și Rareș Zaharia (canto), Andrei Ioniță (violoncel), Karen Jones (flaut), Kuniko Kato (percuție) și Ella Bokor (MiniCellos – masterclass de violoncel destinat copiilor). În perioada 4 – 11 august, revine la Brașov masterclass-ul de pian condus de Csíky Boldizsár Jr., dar are loc pentru prima dată și un masterclass de canto, condus de Iulia Isaev, și o rezidență artistică de jazz, condusă de Ana-Cristina Leonte, Ciprian Pop și Alex Arcuș.

Festivalul ICon Arts Transilvania

Eforturile tinerilor muzicieni pe parcursul programelor de formare au ca finalitate susținerea concertelor și recitalurilor programate pentru perioada 22 iulie și 10 august, în edificii de cult, instituții și proprietăți private, dornice să găzduiască arta. Pe lângă cursanți, evenimentele din cadrul Festivalului ICon Arts reunesc și mentorii masterclass-urilor Academiei ICon Arts, dar și noi artiști invitați ai acestei ediții.
Primele concerte ale festivalului se vor desfășura la Mediaș, oraș ce deschide seria evenimentelor la Biserica Evanghelică din Mediaș, luni, 22 iulie, orele 19:00, cu un recital de canto și violoncel susținut de Veronica Anușca (soprană), Cristian Hodrea (bas-bariton) și László Fenyö (violoncel), acompaniați la pian de Adina Alupei și Andra Mărgineanu. Tot acolo, joi, 25 iulie, orele 19:00, are loc concertul de chitară, susținut de Costin Soare și Dragoș Ilie.

Biertan

La Biserica Fortificată, marți, 23 iulie, orele 18:00, are loc cine-concertul „Orizontul Doamnei B”, susținut de George Păiș (pian, compoziție), Oana Vardianu (contrabas, compoziție), Irina Perneș (vioară, compoziție) și Philip Goron (percuție), ce propune proiecția filmului mut de referință „Surâzătoarea Doamnă Beudet” / „The Smiling Madame Beudet”, regizat de Germaine Dulac în anul 1923. Tot acolo, miercuri, 31 iulie, orele 18:00, are loc concertul cursanților la vioară alături de artistul invitat Ladislau Csendes, acompaniat la pian de Dolores Chelariu.

Sibiu

La Filarmonica de Stat Sibiu, miercuri, 24 iulie, orele 19:00, are loc concertul de percuție susținut de Oh Percussion Ensemble și Ensemble PerFI, avându-l drept invitat pe Alexandru Anastasiu. Vineri, 26 iulie, orele 19:00, are loc concertul clasei de vioară alături de artistul invitat Remus Azoiței, acompaniat la pian de Clementina Ciucu. Miercuri, 31 iulie, orele 21:00, are loc concertul ConTempo String Quartet. Vineri, 2 august, orele 19:00, în cadrul concertului AUFTAKT 6 tineri compozitori și 3 tineri dirijori selectați din universități de muzică din București, Cluj și Iași vor prezenta un repertoriu nou creat sub coordonarea compozitorului și dirijorului Peter Ash (Londra), în interpretarea Ansamblului ICon Arts. Concertul AUFTAKT face parte din proiectul omonim al asociației UCIMR, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și găzduit de Festivalul ICon Arts. Sâmbătă, 3 august, orele 21:00, are loc concertul clasei de percuție, alături de artistele invitate Kuniko Kato și Irina Rădulescu.

Richiș

Joi, 25 iulie, orele 17:00, la Biserica Fortificată, are loc un concert de operă, cu invitații Veronica Anușca (soprană) și Cristian Hodrea (bas-bariton), acompaniați la pian de Adina Alupei. Tot în această zi, orele 18:00, la Richiș nr. 119, are loc concertul Ansamblului de percuție ICon Arts, cu invitații Oh Percussion Ensemble (coordonat de Seung Myong Oh) și Alexandru Anastasiu, urmate de la orele 19:00, de un eveniment cu gastronomie locală la Curtea Richvini. Sâmbătă, 3 august, orele 19:00, la Biserica Fortificată, are loc recitalul de operă susținut de soprana Elena Moșuc, acompaniată de pianista Adina Alupei.

Dealu Frumos

Vineri, 26 iulie, orele 18:00, la Biserica Fortificată, are loc concertul de contrabas, cu invitații Dorin Marc, acompaniat de pianistul Alexandru Székely, și de violoncel, susținut de invitatul László Fenyő, acompaniat la pian de Andra Mărgineanu. La orele 19:30 participanții au parte de gastronomie locală.

Cund

Festivitatea de absolvire a primei serii ICon Arts Academy, a masterclass-urilor de vioară, canto, violoncel, contrabas, chitară, percuție, are loc în grădina de la Valea Verde Retreat, sâmbătă, 27 iulie, orele 12:00, urmată de gastronomie locală servită la orele 14:00.

Agnita

Marți, 30 iulie, orele 19:00, la Biserica Fortificată are loc concertul ConTempo String Quartet.

Copșa Mare

Joi, 1 august, orele 18:00, la Biserica Fortificată, are loc concertul MiniCellos, alături de artista invitată Ella Bokor.

Alma Vii

Joi, 1 august, orele 19:00, la Biserica Fortificată, are loc concertul Avantgarde Quartet, iar de la orele 20:00, participanții au parte de bunătăți la punctul gastronomic Belama Rural.

Daneș

Vineri, 2 august, orele 19:00, la Domeniul Dracula, are loc concertul de violoncel, susținut de Andrei Ioniță, acompaniat la pian de Edit Arva.

Moșna

Sâmbătă, 3 august, orele 12:00, la Biserica Fortificată, are loc concertul clasei de flaut alături de artista invitată Karen Jones, acompaniată la pian de Natsumi Kuboyama.

Rusești

Sâmbătă, 3 august, orele 18:00, va avea loc concertul masterclass-ului de corn, condus de Alexandru Marc, la Rusești, comuna Mărișel din județul Cluj.

Avrig

Duminică, 4 august, orele 12:00, la Palatul Brukenthal, are loc festivitatea de absolvire a celei de-a doua serii ICon Arts Academy a masterclass-urilor de canto, flaut, MiniCellos, percuție, vioară, violoncel, cu gastronomie locală la orele 14:00.

Brașov

Sâmbătă, 10 august, orele 12:00, la Centrul Cultural Apollonia, are loc concertul de operă și pian, cu artiștii invitați lulia Isaev, Boldizsár Csíky Jr., acompaniați la pian de Sena Ducariu.

Codlea

Evenimentele ICon Arts se încheie sâmbătă, 10 august, orele 18:00, la Biserica Evanghelică, unde are loc concertul de jazz, cu invitații A-C Leonte, Alex Arcuș, Ciprian Pop, Ipso Facto și THQuintet.

Festivalul ICon Arts Transilvania 2024 este cofinanțat de Ministerul Culturii și Consiliul Judetean Sibiu.

Organizatori: UCIMR, Exces Music. Parteneri: Primăria Comunei Biertan, Primăria Moșna, Mihai Eminescu Trust, Complex Medieval Unglerus, Biserica Evanghelică C. A. Mediaș, Global Vision, Colinele Transilvaniei. Parteneri culturali: Oportunități la tine acasă, Filarmonica de Stat Sibiu, Adams Percussion, The Contemporary Music Centre Ireland, Arts Council Chomhairle Ealaion, Institutul Liszt București / Liszt Intézet Bukarest, Kitharalogos, Centrul Cultural Apollonia, Lizst Academy, Filarmonica Brașov. Parteneri media: Magic FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Enjoytv Romania, Zile și Nopți, AmosNews, Sibiu Independent, Strada Cetății, România Pozitivă, Cronica Română, Sibiul în Imagini, Sibiulbun, Sibiul Azi. Detalii pe www.iconartsfestival.com.

Rezidențele ICon Arts Transilvania

Rezidențele artistice ICon Arts oferă compozitorilor și interpreților din diverse țări ocazia de a petrece 1-2 săptămâni în Biertan pentru a dezvolta creații muzicale sau interpretative sub coordonarea unor artiști reputați. Anul acesta, programul de rezidențe găzduiește proiectul ComPerformer cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN, în cadrul căruia muzicienii selectați vor lucra sub mentoratul violonistului Remus Azoiței (România/Marea Britanie), ansamblului ConTempo Quartet (România/Irlanda) și compozitorului Sebastian Androne Nakanishi (România/Elveția). Tot în cadrul proiectului ComPerformer, în aceeași perioadă debutează la Biertan o rezidență de fotografie a documentaristului Mihai Benea. Rezidența de jazz de la Brașov este organizată în parteneriat cu Dublin City University și va include muzicieni din România și Irlanda, sub coordonarea chitaristului român Ciprian Pop.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.

Similar Suggestions

Brave New Music 2024: Șase zile dedicate fenomenului artistic contemporan
Concert maestrul Marius Radu a primit diploma de excelență pentru întreaga activitate
Ettore Pellegrino, dirijor și solist al concertului simfonic din această săptămână
Ora de educație muzicală în Filarmonică
Debut de stagiune cu succes