Atmosferă de carnaval italian la Sibiu

Atmosferă de carnaval italian la Sibiu


În doar 90 de minute, iubitorii muzicii pot călători 1.200 de kilometri, cât măsoară distanța de la Sibiu la Veneția, pentru a descoperi exuberanța carnavalului! Primul festival cultural al anului la Sibiu și ultimul prilej de distracție înaintea Postului Mare, Carnavalul Filarmonicii are loc, în spiritul tradiției, joi, 15 februarie, de la ora 19.00, la Sala Thalia.

“În puțin timp începe postul Paștelui, așa că mai avem răgaz până când vom intra în perioada de liniște specifică reflecției necesare curățeniei mentale și spirituale. Peste câteva zile, ne putem spovedi pentru toate erorile făcute, în speranța iertării... Până atunci, haideți la carnaval, unde avem toate motivele să întruchipăm orice personaj ne trece prin cap, eliberându-ne de toate grijile pe care societatea ni le înfățișează mai mult sau mai puțin închipuit. Vă așteptăm la Carnaval!”, a spus dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Cea de a V-a ediție a Carnavalului îl aduce pentru prima dată la Sibiu pe dirijorul italian Giulio Marazia, director muzical al Orchestrei Filarmonice Campana, profesor de teorie, ritm și percepție muzicală la Conservatorul „S. Giacomantonio” din Cosenza. Născut în 1983, Marazia a studiat în țara natală, la Bari, Milano și Siena, dar și la Liège, având în portofoliul profesional numeroase înregistrări, compoziții, orchestrații și eseuri pedagogice. Dintre diversele premii și distincții primite, menționăm locul al III-lea în cadrul concursului de compoziție organizat de VoceallOpera și premiul criticii în cadrul concursului de compoziție "Francesco Pagano". A dirijat diverse ansambluri, în Italia, Belgia, SUA, Israel, Spania, Ungaria, Bulgaria sau Brazilia. Colaborarea cu Filarmonica de Stat Sibiu marchează debutul său în România.

Programul serii include: Ottorino Respighi - "Impressioni Brasiliane", Gian Francesco Malipiero - "Impressioni dal vero" - Suita nr. 1, Ildebrando Pizzetti - "La Pisanella", Alfredo Casella - "Paganiniana" . Este vorba despre lucrări aparținând Renașterii muzicale italiene a secolului XX, Pizzetti, Malipiero, Respighi și Casella fiind cei mai de seamă exponenți ai generației optzeciștilor, care fără a se despărți de tradiție au arătat deschidere spre noile limbaje muzicale europene.

Nu doar muzicienii, ci și spectatorii sunt invitați să poarte măști de carnaval, iar pentru cea mai originală, elegantă sau îndrăzneață mască vom oferi ca premiu o cină romantică la restaurantul "Împăratul Romanilor". Pentru cei care uită să-și aducă o mască, vom avea pregătite câteva măști confecționate de copii din partituri muzicale, la atelierele creative ale Filarmonicii. Vă așteptăm cu bună dispoziție!

Biletele pentru acest concert sunt puse în vânzare la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari) la casierie și pe www.iabilet.ro.

***

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Similar Suggestions

Comunicat de presă privind anularea Galei Sibiu Opera Festival 2024
Tinerele voci ajung pe scena Sibiu Opera Festival 2024
Provocare de Ziua Internațională a Muzicii
Take an Opera Break 2024: Trei zile, cinci artiști, opt recitaluri
Daria Parkhomenko, talentata pianistă rusă de origine română, încheie Concursul Internațional George Enescu la Sibiu cu un recital extraordinar