Mandeal, Stradivarius și jazz la Filarmonica de Stat Sibiu

Mandeal, Stradivarius și jazz la Filarmonica de Stat Sibiu


Filarmonica de Stat Sibiu invită publicul la trei evenimente muzicale în această săptămână. 
 
Concertul simfonic programat joi, 31 martie, la ora 19.00, va fi dirijat de maestrul Cristian Mandeal. În ipostază solistică, îl vom regăsi pe violoncelistul Mircea Marian.
asCULTă:
  • Franz Schubert - Uvertura operei Rosamunde
  • Antonín Dvorák - Concert în si minor op. 104 pentru violoncel și orchestră 
  • Dmitri Șostakovici - Simfonia a IX-a în mi bemol major, op. 7
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețul de 40 lei (50 % reducere pentru elevi, studenți, pensionari).
Student al lui Herbert von Karajan în Berlin și al lui Sergiu Celibidache în München, Cristian Mandeal este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți dirijori români, activitatea sa cuprinzând patru decenii de muncă neîntreruptă. A dirijat sute de concerte în aproape 40 de țări, peste 60 de premiere, lucrări ale unui număr impresionant de compozitori români și străini, inclusiv unele lucrări care i-au fost dedicate.
Mircea Marian este doctor în muzică, lector universitar în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la catedra de muzică de cameră, lector în cadrul Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara - specialitatea violoncel, profesor de violoncel la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti", solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio a Societății Române de Radiodifuziune, membru al ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Trio Larson, Violoncellissimo și Profil.
 
Alexandru Tomescu și faimoasa vioară Stradivarius revin la Sibiu!
 
Filarmonica de Stat Sibiu este punctul de pornire al turneului "Wind, Water, Earth", susținut de violonistul Alexandru Tomescu alături de pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu. Programul cuprinde lucrări în primă audiție ale unui tânăr și extrem de talentat compozitor român: Dan Popescu. Așadar, vă invităm la concert, vineri, 1 aprilie, ora 19.00, la Sala Thalia! Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețul de 50 lei (50 % reducere pentru elevi, studenți, pensionari).
Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, a câștigat dreptul de a cânta, până în 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de patrimoniu național, categoria Tezaur, în urma concursului organizat în 2018 de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Filarmonica "George Enescu".

Weekend cu jazz
 
La sfârșit de săptămână, schimbăm registrul muzical și vă propunem "Holiday Dreaming" cu Luiza Zan și István Gyárfás, un omagiu adus artistei Billie Holiday. Recitalul va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, ora 19.00, la Sala Thalia. Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețul de 30 lei (50 % reducere pentru elevi, studenți, pensionari).
Deşi reticentă în a aduce în faţa publicului piesa care a scandalizat o întreagă lume, Luiza Zan, deținătoare a numeroase premii importante şi reputată vocalistă de jazz, a decis să includă în repertoriu şi "cântecul secolului", "Strange Fruit", pentru că, aşa cum spunea fondatorul Jazz Café Society în 1939, oamenii trebuie să audă această piesă, să îi ardă pe dinăuntru. Din program nu vor lipsi piese precum "Sophisticated Lady", "Don’t Explain" sau "Body and Soul", pentru a atenua impactul provocat de o elegie pe tema violenţei rasiale.
Estetica minimalismului expresiv evocată de vocea Luizei va fi pusă în valoare de câștigătorul Premiului Gábor Szabó, István Gyárfás, unul dintre cei mai apreciați chitarişti de jazz maghiari, constant câștigătorul sondajelor de popularitate ale revistei muzicale jazzma.hu. Cu trio-ul său, fondat în urmă cu 30 de ani, a lansat șase albume ("Live at the Jazz Café, "Midnight in Pest, "Tale, "Nairobi Romance, "Old Amsterdam și "Cartoon Jazz), în colaborare cu soliști precum celebrii Csaba Deseő, Fábián Juli sau saxofonistul american Big Red Ron.
 
Pachete de bilete
 
La casa de bilete a Filarmonicii sunt în continuare disponibile pachete de bilete care asigură accesul la concertele și recitalurile până la sfârșitul acestei stagiuni. Prețul unui pachet de bilete este de 450 lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere. De asemenea, vă reamintim că puteți face plăți la casa de bilete folosind orice card bancar.
 
***
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.
---
Sprijiniți muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniți mecena prin donații onorifice în contul:
RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)
---

Similar Suggestions

Muzica merge mai departe!
Două concerte și o singură grevă
Ștefan Cazacu, nominalizat la Premiul pentru muzică oferit de Radio România Cultural
Primăvară muzicală
SAIFS încalcă dreptul la muncă al angajaților care nu fac parte din sindicat și obstrucționează, din nou, organizarea concertului simfonic!