Cristian Lupeș - Manager

Cristian Lupeș - Manager


„cel mai nonconformist dirijor român al momentului”

Dirijorul Cristian Lupeș, personalitate culturală multidisciplinară, este cunoscut pentru activitatea artistică revoluționară și pentru proiectele culturale create și manageriate de-a lungul timpului. Werner Schulze, compozitor și profesor la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien, profesor de dirijat al maestrului Kirill Petrenko, consideră că „numele Cristian Lupeș este sinonim cu garanția succesului total pentru interpretarea partiturilor contemporane.” 
 
Născut în Onești, a studiat Fizică-Chimie la Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj) și la Universitatea Bucureşti. Din anul 1999 a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) și în anul 2012 devine doctor în muzică al UNMB. Urmează cursuri de master la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien (Universitatea de Muzică din Viena), în anii 2004 şi 2005. În 2010 devine Dirijor asistent al Bamberger Symphonikern Staatsphilharmonie, cu Jonathan Nott, și al Tonhalle Zurich, Orchestre de la Suisse Romande, Geneva, Orchestra Rundfunk Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Orchestre de Chambre de Lausanne. Colaborează și asistă dirijorii: Cristian Mandeal, Alexandre Myrat, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, David Zinman, Bernard Haitink, Mariss Jansons, Andris Nelsons, Vladimir Jurowski, Herbert Blomstedt. 
 
Cristian Lupeș a știut dintotdeauna că va fi dirijor. A crescut ascultând muzică contemporană și păsările pe care le asculta și Enescu la Tescani. Experiența acestor momente va genera pilonii activității sale artistice: atașamentul față de muzica românească, în special față de cea a lui George Enescu și energia, spiritul revoluționar, curajul și inovația muzicii contemporane.  În activitatea sa, el alege mereu să promoveze valorile românești moderne și contemporane, crezând, asemenea lui Enescu, în importanța muzicii pentru o viață culturală sănătoasă. Cu curaj și abilitate, aduce în fața publicului lucrări care sunt foarte rar abordate pe scenele românești, iar impactul este entuziast de fiecare dată.
 
Este invitat constant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, colaborând cu: Deutschekammer Philharmonie Bremen, Orchestre Île-de-France, Bucharest Festival Orchestra, Filarmonica din Sibiu și Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacău, Camerata Regală. Înregistrările cu muzică modernă, contemporană și cu muzică românească sunt considerate etalon, motiv pentru care sunt trimise ca model de interpretare orchestrelor invitate în Festivalul George Enescu. 
 
Perseverența și dorința de a face muzică îl aduc în stagiunile Filarmonicilor, încă din studenție. Colaborează cu orchestrele din România, dar şi din străinătate: Deutschekammer Philharmonie Bremen, orchestrele filarmonice din Île-de-France, Paris, Berna-Elveţia, Bamberg-Germania, Skopje – Macedonia, Grosseto și San Remo, Italia și ansamblurile de muzică contemporană Archaeus, Interart, Nova Muzica Viva, Next Soundtrack Ensemble etc. 
 
Colaborează cu artiștii: Elisabeth Leonskaja, Michael Barenboim, Arabella Steinbacher, Julien Libeer, Francesco Tristano, Vassilis Varvaressos, Constantin Basica, Marcel Iureș, Sorin Petrescu, Grigore Leșe, Antal Zalay și mulți alții. 
 
Din august 2019, este managerul Filarmonicii de Stat Sibiu. Viziunea sa managerială a fost apreciată prin distincția oferită Filarmonicii Sibiu, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, de către ES domnul Klaus Iohannis, președintele României. 
cristianlupes.ro

Declarații

Similar Suggestions

Petre Sbârcea
Cem Mansur
Grigor Palikarov
Ovidiu Balan
Tateo Nakajima