Concursul-Festival Carl Filtsch 2024: Juriul a ales finaliștii

Concursul-Festival Carl Filtsch 2024: Juriul a ales finaliștii


Juriul prezidat de prof.univ.dr. Csiky Boldizsár Jr. a ales, astăzi, în urma desfășurării probelor de concurs ale Categoriei C, finaliștii care vor concura sâmbătă pentru premii de până la 3.000 de euro, în cadrul celei de a 28-a ediții a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție "Carl Filtsch".

Din cei opt tineri pianiști calificați în etapa a II-a la Categoria C (nǎscuţi între 27 mai 1993 şi 26 mai 2008), trei merg mai departe în finala cu orchestra.

Japonezul Kuroda Teppei, în vârstă de 26 de ani, și-a luat licența în domeniul interpretării pianistice și compoziției la școala de muzică Toho Gakuen, iar în prezent studiază cu profesorul Jacob Leuschner la Hochschule für Musik Detmold. A beneficiat de burse din partea fundațiilor muzicale Aoyama, Rohm, Kuma, Meiji, Kao și Frank. Dintre distincțiile obținute în cadrul competițiilor la care a participat, amintim: locul I la cea de a 66-a ediție a Concursului studențesc din Japonia (2012), Premiul I la Toho Piano Concerto Competition (2014), Premiul al II-lea și Premiul publicului la cea de a 84-a ediție a Concursului muzical nipon (2015), Premiul I și Premiul Brahms la Concursul "Victor Merzhanov" (Bulgaria, 2017), Premiul I la Concursul "Figueira da Foz" (Portugalia, 2019), Premiul al II-lea la Concursul Kyungsung (Coreea de Sud, 2019), Premiul al III-lea la Concursul de pian Brahms (Germania, 2021), Premiul I și Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei sonate clasice, precum titlul de Câștigător absolut al celei de 28-a Competiții a tinerilor virtuozi (Croația, 2022), Premiul al III-lea la Concursul de pian Samson François (Franța, 2023), Premiul I la Concursul Luigi Zanuccoli (Italia, 2023), Premiul al III-lea la Concursul de pian Montecatini (Italia, 2023), remiul al III-lea la Concursul Maria Labia (Italia, 2023) și Premiul I la Concursul Orchestra'Sion (Turcia, 2024).
În 2016, a fost invitat să participe la seminarii de vară de către Academia Internațională "Mendelssohn" Leipzig, ca student bursier, precum și în Italia, de către Academia de Muzică Bolzano.
În finala de la "Carl Filtsch", îl veți asculta interpretând Concertul pentru pian în la minor op. 16 de Edvard Grieg.

Cel mai tânăr dintre finaliștii ediției de anul acesta, Robert-Valentin Bașcoveanu, este elev în clasa a X-a la Liceul de Arte "Marin Sorescu" din Craiova, la clasa profesorului Liviu Pîrvu, și are deja un palmares impresionant, fiind deținător a numeroase premii naționale și internaționale obținute la concursuri din România și din străinătate, dintre care menționăm doar câteva: Premiul I și Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unui compozitor rus la Concursul Internațional WPTA Spania, Premiul I cu 100 de puncte la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală 2024, Marele Premiu la Concursul de interpretare pianistică „Irina Șațchi” 2024, Premiul special Liszt la Concursul Internațional de pian “Marosvasarhely” 2024, Premiul I și Premiul special la Concursul Internațional „Craiova Piano”, Premiul I și Marele Premiu la Concursul Internațional de Interpretare Scherzo, Premiul I și premii speciale – printre care susținerea unui concert alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, recital de pian la „Sergiu Celibidache” Hall of the „Queen Mary” și un masterclass de pian alături de pianistul Florian Mitrea de la Royal Academy of Music din Londra – la Concursul Internațional de pian de la Constanța din ediția 2023. De asemenea, este laureat al concursurilor Orbetello din Italia, London Classical International Music Competition, Gdansk Poland International Music Competition și France International Music Competition.
În finală, va interpreta Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de P.I. Ceaikovski.

Alexandru Dragoș Stoian este student în anul II la Universitatea Națională de Muzică din București, secția pian, clasa prof.univ.dr. Viniciu Moroianu. Portofoliul său profesional include, printre altele: Premiul I la Concursul "Piano ArtIs" Iași - 2016, Marele Premiu la concursul "Rising Stars" din Berlin și șansa de a cânta în Gală pe scena Filarmonicii din Berlin în 2016, Premiul II la Concursul "Piano Talents" din Milano - 2017, Premiul III la Concursul internațional de pian de la Salerno - 2017, Marele Premiu la Concursul "Irina Șațchi" - 2022, Premiul Special „In memoriam Ludovic Bács” la concursul Festivalul Muzicii Maghiare, ediția a XIX-a, organizat de Institutul Liszt din București - 2023, Premiul I la Academic Piano Competition din Râmnicu Vâlcea - 2023. În 2024, a obținut o bursă Yamaha.
Pentru finala de sâmbătă, Alexandru a ales să interpreteze Concertul pentru pian și orchestră nr. 19 în Fa major, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Finala va avea loc sâmbătă, 13 iulie, ora 19:00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu. Cei trei concurenți vor fi acompaniați de orchestra Filarmonicii Sibiu sub conducerea maestrului Valentin Doni. Biletele pentru acest concert sunt disponibile la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari). Posesorii pachetelor de bilete pentru al III-lea trimestru al stagiunii 2023/2024 beneficiază de acces inclus.

Câștigătorul Premiului I la Categoria C va primi 3.000 euro și va fi programat în stagiunea de concerte a Filarmonicii de Stat Sibiu. Concurentul clasat pe locul al II-lea va fi recompensat cu 2.000 de euro, iar ocupantul locului III va primi 1.000 euro.
De asemenea, juriul poate acorda premii speciale pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Carl Filtsch, pentru compoziţie proprie sau Premiul “Peter Szaunig”.

Cea de a XXVIII-a ediție a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție "Carl Filtsch" este organizată de Filarmonica de Stat Sibiu, în perioada 9-13 iulie, cu sprijinul generos oferit de: Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Consulatul General al Germaniei la Sibiu, Haus Des Deutschen Ostens München, Münchener Musikseminar, Forumul Democrat al Germanilor din România, Münchensiebenbürgisch-Sächsische Stiftung, Heimatgemeinschaft der Deutschen aus Hermannstadt, Landmannschaft der Siebenbürger Sachsen in Deutschland, Bayerisches Staatsministerium für Arbeit und Sozialordnung, Familie und Frauen, YAMAHA MUSIC EUROPE GmbH, Facultatea de Teologie din cadrul ULBS.

Juriul ediției este alcǎtuit din personalitǎţi ale lumii muzicale recunoscute pe plan internaţional: Csiky Boldizsár - pianist, prof.univ.dr. Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima" Cluj-Napoca - președintele juriului, Silvia Sbârciu - pianistă, conf.univ.dr. Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima" Cluj-Napoca, manager Filarmonica de Stat Transilvania, Cluj-Napoca, Cristian Lupeș - dirijor, manager Filarmonica de Stat Sibiu, Nadja Preissler - profesor Münchener Musikseminar, Valentin Doni - dirijor Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Adela Liculescu - pianistă, Viena, Andrey Yaroshinsky - pianist, profesor Liceul “Katarina Gurska” Madrid.


Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Urmăriți-ne pe: facebook.com/FilarmonicaSibiu | youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu | instagram.com/filarmonicasibiu | https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa | tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu

Similar Suggestions

Sărbătoarea multiculturalității la Filarmonica Sibiu
Sărbătorim prin muzică Ziua Națională a României
Concertul de Anul Nou de la Sibiu 2024-2025 "Dream Land"
Brave New Music 2024: Șase zile dedicate fenomenului artistic contemporan
Concert maestrul Marius Radu a primit diploma de excelență pentru întreaga activitate