Concert simfonic
Concert simfonic
Tickets:
60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari)
Location:
Organizer:
Dates And Hours:
Thursday, 30th January 2025
19:00 - 20:30
19:00 - 20:30
About
Joi, 30 ianuarie 2025, ora 19.00, Sala Thalia
CONCERT SIMFONIC
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Dirijor: Tiberiu Dragoș Oprea
Solist: Răzvan Popovici - viola
asCULTă:
- Giacomo Puccini - Preludiu simfonic
- Edward Elgar - Concertul pentru violoncel și orchestră în mi minor, op.85
- Aleksandr Borodin – Simfonia a II-a în si minor
Născut într-o familie de muzicieni, dirijorul Tiberiu Dragoş Oprea este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secția dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată şi cursurile de master. În prezent activează ca prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti. Între anii 2009 – 2018, a fost dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian Bucureşti, unde a susţinut premiere, spectacole, concerte de gală. Violonist cu un frumos palmares, bagheta este însă cea care l-a consacrat. Tiberiu Dragoş Oprea debutează la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, la Sala Parlamentului, si este invitat apoi să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franţa 1997. Asimilând cunoştinţe şi în domeniul dirijatului vocal-simfonic cu maestrul Valentin Gruescu, încă din studenție tânărul dirijor şi-a îmbogăţit experienţa artistică conducând si ansambluri corale precum Voces Primaverae, Camerata Danubii, corul Madrigal.
Cunoscut în ipostaza de director executiv al Festivalului SoNoRo, Răzvan Popovici s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ. A cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München şi Théâtre des Champs-Elysées din Paris, alături de Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Orchestra Națională Radio din București, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonica Transilvania din Cluj, Chaarts Chamber Artist din Zürich sau Kamerata Kronstadt. A colaborat cu Juliane Banse, Shlomo Mintz, Konstantin Lifschitz, Natalia Gutman, Nobuko Imai, Elena Bashkirova, Radovan Vlatkovic, Daishin Kashimoto, Olli Mustonen, Gilles Apap, Frans Helmerson, Mihaela Martin, Ilya Gringolts, Vladimir Mendelssohn, Louis Lortie, Giovani Sollima şi Thomas Demenga. Răzvan Popovici este invitat regulat la festivaluri din întreaga lume, cum ar fi: Lucerne Festival, Wiener Festwochen, Kuhmo Festival, Schwetzinger Festspiele, Spoleto Festival, Mintz Festival Tucumán, Ferrarra Musica, Rolandseck Festival, Boswil Musiksommer, Mittelfest Cividale, Festival Academy Budapest şi Kobe Music Festival. Printre sălile în care a cântat se numără Carnegie Hall din New York, Musashino Hall din Tokio, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, South Bank și Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim sau Bozar din Bruxelles. Concertează regulat în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro.
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.