Concert itinerant pentru saxofon și Loop Station

Concert itinerant pentru saxofon și Loop Station


Tickets:

30 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari)

Location:


Strada Cetății 3-5, Sibiu 550160, Romania

Dates And Hours:

Tuesday, 9th December 2025
19:00 - 20:00
Tickets coming soon

About

Marți, 9 decembrie 2025, ora 19.00, Sala Thalia

Concert itinerant pentru saxofon și Loop Station


Saxofonistul Primo Salvati propune o experiență unică la Filarmonica de Stat Sibiu, în cadrul Zilelor Minorităților Naționale din România: un concert itinerant, o călătorie sonoră care transformă Turnul Gros într-un capitol viu ale unei povești comune.
Publicul va fi ghidat fizic prin diferite spații, oprindu-se în fața unor instrumente, statui și locuri simbolice, care vor deveni puncte de dialog muzical. În acest parcurs, Primo Salvati va împleti melodii și povești ale principalelor minorități din România: romi, sârbi, ucraineni, maghiari, bulgari, italieni…
Totul printr-o paletă instrumentală surprinzătoare: saxofon, taragot, caval, ney turcesc, clarinet, precum și creativitatea contemporană a Loop Station-ului, cu care va construi compoziții spontane și peisaje sonore multilayer.
Un concert viu, participativ, în mișcare: o invitație de a descoperi, asculta și respira diversitatea culturală prin forța directă a sunetului.

Primo Salvati, multi-instrumentist, pedagog și compozitor, s-a născut în Tivoli (Italia) și a obținut diploma în saxofon clasic la Roma, apoi s-a mutat la Viena, unde și-a continuat studiile în jazz, compoziție și educație muzicală. Fiind întotdeauna interesat de tradițiile muzicale din Europa de Est și Orientul Mijlociu, s-a mutat în România în 2021, iar în prezent se ocupă de folclorul românesc și influențele din tradiția turcă makam. În prezent, este profesor de muzică la Colegiul Brukenthal.


Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025.